Calendar ortodox 23 octombrie. Mare sărbătoare! Credincioșii îl cinstesc pe fratele Domnului

Sfântul Sfinţit Mucenic şi Apostol Iacob este pomenit în calendarul creştin ortodox la 23 octombrie.

Sfântul Iacov a fost fiul Sfântului şi Dreptului Iosif, care a primit-o în grijă de la preoţii Templului din Ierusalim pe Maica Domnului.

Despre Iacob, care se numea fratele Domnului, se spune: "Că Iosif, logodnicul fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, avea patru feciori cu femeia lui cea dintâi pe care o chema Salomeea, fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia preotul, tatăl lui Ioan Botezătorul. Aceşti feciori erau: Iacov, Simion, Iuda şi Iosi. Mai avea şi trei fiice: Estir, Maria şi Solomeea, care era femeia lui Zevedeu şi mama apostolului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu ... Şi lui Iosif, ca unui bătrân înţelept, preoţii i-au logodit pe Fecioara Maria, din care S-a născut Fiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu-Tatăl, mai presus de fire ... De aceea se numea Domnul fiul lui Iosif şi frate după trup al fiilor acestuia, pentru că împreună cu ei a vieţuit. Pentru aceea şi Iacov s-a numit fratele Domnului după trup" (Vieţile Sfinţilor).

Încă din tinereţe, Sfântul Iacov trăia o viaţă aspră, nu mânca nimic altceva decât pâine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decât numai apă. Era îmbrăcat întotdeauna cu o haină aspră de păr şi toate nopţile le petrecea în rugăciuni, dormind foarte puţin iar din pricina deselor plecări de genunchi se asprise pielea ca a cămilelor.

Sfântul Apostol Iacob a făcut parte din comunitatea creştină primară de la Ierusalim, fiind cel căruia i s-a arătat Iisus înviat, separat de ceilalţi apostoli "După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor" (I Cor 15; 7).

A fost cel dintâi episcop al Ierusalimului şi a avut parte de o moarte martirică. Fariseii şi cărturarii l-au aruncat de pe aripa templului, pentru înfricoşarea poporului, în faţa căruia îl mărturisea pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, ca să se teamă şi să nu creadă cuvintele lui. Încă viu, ridicându-se în genunchi se ruga pentru ucigaşii săi, spunând că nu ştiu ce fac. A fost lovit cu pietre, iar un om, alergând cu un lemn, s-a repezit la el şi, lovindu-l cu toată puterea în cap, l-a zdrobit. În aceste chinuri şi-a dat duhul. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")