Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor: "Simțind că se apropie zidul, consilierul lui Zelenski, Podoliak, a apăsat pe accelerație..."

Radu Tudor: "Simțind că se apropie zidul, consilierul lui Zelenski, Podoliak, a apăsat pe accelerație..."

Analistul militar și realizatorul de televiziune Radu Tudor a reacționat său după ce Mihailo Podoliak, unul dintre principalii consilieri ai lui Volodimir Zelenski, a acuzat implicit România că permite Rusiei, "prin tăcere", să-și trimită dronele spre Ucraina prin spațiul aerian al țării noastre.

Radu Tudor: "Simțind că se apropie zidul, consilierul lui Zelenski, Podoliak, a apăsat pe accelerație..."
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Sep 2023   •   19:26

Comentariul consilierului de la Kiev a venit după incidentul în care o dronă a căzut în localitatea tulceană Plauru, situată la mică distanță de una dintre țintele bombardamentelor ruse lansate asupra infrastructurii portuare la Dunăre a Ucrainei.

Jurnalistul reia, pe blogul său, postarea pe X(Twitter) făcută, vineri, de Podoliak, și o demontează punct cu punct.

"Mykhailo Podolyak, consilier prezidenţial ucrainean, a postat următorul mesaj pe Twitter :

“Desigur, nimeni nu se așteaptă ca NATO să invoce articolul 5 și să intre în război cu Rusia pentru căderea unei fragmente de metal într-un câmp românesc. Nu este cazul. Rusia își permite să folosească spațiul aerian al României și al altor vecini pentru a lansa atacuri cu rachete asupra Ucrainei dintr-un singur motiv. Pentru că este liniște.

Poate că merită să articulezi mai ferm inadmisibilitatea încălcării propriului spațiu aerian? De exemplu, declarând disponibilitatea de a doborî aceste rachete și drone într-o anumită rază pentru a vă proteja granițele.

În cele din urmă, punctul cheie este că este necesar să se ajute Ucraina cât mai curând posibil cu sisteme suplimentare de apărare aeriană, pentru a le disloca în zonele de frontieră. Acest lucru va crește semnificativ securitatea țărilor care se învecinează cu Ucraina și va limita capacitățile speculative și provocatoare ale Rusiei. Avem nevoie de acțiuni simple, nu de 'tăcerea mieilor'".

Citește și: "Rusia își permite să folosească spațiul aerian al României pentru că există tăcere!" | Consilierul lui Zelenski, acuzații grave după incidentul cu dronă de la Plauru | General român: "Se dorește implicarea altor țări în război"

"Cunoscut pentru talentul său dovedit de a crea controverse, Podolyak reușește de data asta să comită mai multe erori dintr-o singură postare.

Să le luăm pe rând :

1. Rusia îşi permite să folosească spațiul aerian al României pentru a lansa atacuri asupra Ucrainei

Radu Tudor: "Sper că Podoliak nu este atât de euforic încât să vadă ceva ce nu există"

Între căderea accidentală a unei drone pe teritoriul României şi folosirea spațiului nostru aerian pentru atac este o distanță atât de mare încât mă întreb ce instrumente de rațiune folosește M. Podolyak. Ucraina şi România au fost lovite simultan, una intenționat, alta accidental. Secretarul General al NATO a declarat că nu este vorba despre un gest intenționat al Rusiei. Ca să folosești spațiul aerian românesc pentru atacarea Ucrainei înseamnă să zboare avioane sau să se tragă rachete, ambele rusești, dinspre România spre Ucraina. Cred ca M. Podolyak nu este atât de euforic să fi văzut ceva ce nu există.

2. Poate că merită să articulezi mai ferm inadmisibilitatea încălcării propriului spațiu aerian? De exemplu, declarând disponibilitatea de a doborî aceste rachete și drone într-o anumită rază pentru a vă proteja granițele.

Ultima oară când am privit spre Ucraina, aceasta ţară era implicată într-un război sângeros provocat de invazia Rusiei şi de atacul ilegal şi neprovocat ce durează de 18 luni. N-are M. Podolyak suficientă treabă, încât are timp să posteze pe Twitter sfaturi militare pentru o ţară NATO? Ştie consilierul de la Kiev ce presupune calitatea de stat aliat? Şi faptul că deciziile se iau de toti cei 31 membri, după consultări in NAC? Nu de fiecare stat membru, după capul lui? Inițierea lui M. Podolyak în mecanismele aliate i-ar aduce un plus de ințelepciune.

Radu Tudor: "Simțind că se apropie zidul, Podoliak a apăsat pedala de accelerație..."

3. Avem nevoie de acțiuni simple, nu de 'tăcerea mieilor'

Aici, simțind că se apropie zidul, Podolyak a apăsat şi mai tare pedala de accelerație. Rezultatul e vizibil. El sugerează că România e tăcută în faţa acestor provocări. Probabil a fost plecat din localitate (sau ceva…), pentru că n-a aflat următoarele evenimente :

  • România a informat Consiliul Nord Atlantic la nivel de ambasadori despre incidentul de la frontiera româno-ucraineană. A ridica această problemă în cel mai important for decizional NATO reprezintă exact contrariul tăcerii. Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut o declarație specială pe tema incidentului, menționând atenția şi vigilența sporită a Alianței.
  • Ministrul român de Externe a purtat un dialog pe tema incidentului cu șeful diplomației americane, Anthony Blinken. După acest dialog (gest care este opus tăcerii), Secretarul de Stat american a dat un comunicat. De obicei, comunicatele sunt acele demersuri publice care înseamnă altceva decât tăcere.
  • Ministrul român al Apărării l-a primit la MApN pe Ambasadorul SUA în România, Excelența Sa Kathleen Kavalec. Într-o oră în care tăcerea a lipsit profund, s-au schimbat informații prețioase şi, la final, partenerul strategic american a anunțat că va trimite avioane de luptă în România pentru a întări misiunile de Poliție Aeriană. Un gest remarcabil, de care va beneficia, foarte probabil, şi Ucraina, prin semnalul de descurajare a agresiunilor repetate ale Rusiei în proximitatea Flancului Estic al NATO.

Când mai are de făcut remarci nefericite despre România, M. Podolyak să ceară voie președintelui Zelensky să ni se adreseze pe cale diplomatică şi va afla toate demersurile făcute de România după incidentul cu drona. Demersuri, făcute, evident, prin mai multe mecanisme. Mai puțin cel al tăcerii. Slava Ukraini", își încheie postarea Radu Tudor.

×
Parteneri
Produsul tradițional preferat de români care nu va mai avea același gust
x close