Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor: "Legea apărării, căutată de toată lumea, se plimbă de 1 an și 7 luni între ministere"

Radu Tudor: "Legea apărării, căutată de toată lumea, se plimbă de 1 an și 7 luni între ministere"

Legea apărării căutată de toată lumea se plimbă de 1 an și 7 luni între ministere, susține Radu Tudor, analist militar și realizator Antena 3 CNN.

Radu Tudor: "Legea apărării, căutată de toată lumea, se plimbă de 1 an și 7 luni între ministere"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Feb 2024   •   18:09

Este vorba despre un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Acest proiect a fost pus în procedură de transparenţă legislativă, pentru dezbatere publică, pe site-ul MApN în iulie 2022. 

E cu atât mai gravă această nepermisă întârziere cu cât, între timp, teritoriul României a fost lovit de drone ruseşti, în mod accidental, de mai multe ori, în zona Deltei Dunării, fapt care a generat o emoţie publică inevitabilă şi o reacţie cu măsuri militare multiple din partea MApN, inclusiv pentru populaţia civilă.

Mai mulţi lideri civili şi militari din NATO, inclusiv Preşedintele Comitetului Militar al NATO, Amiralul Rob Bauer, au declarat că ţările aliate trebuie să fie pregătite pentru a întări apărarea şi a genera o cooperare strânsă cu populaţia civilă, ce trebuie implicată în măsurile de apărare şi rezilienţă militară în faţa pericolului rusesc în creştere.

Citește și: Radu Tudor: ”Parlamentul blochează Armata Română să apere eficient teritoriul național și aliat NATO”

Având în vedere dezbaterile ample din societate, informaţiile şi analizele zilnice din media, faptul că cea mai mare parte dintre miniştri sunt şi parlamentari şi nu au grăbit adoptarea modificărilor la Legea 446 arată responsabilitatea comună a Guvernului şi Parlamentului pentru situaţia în care ne aflăm.

Citește continuarea articolului pe site-ul radu-tudor.ro

×
Subiecte în articol: radu tudor Armata Română
Parteneri
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă!
x close