Antena 3 CNN Actualitate Radu Păltineanu a încheiat turul Americilor pe bicicletă, după o călătorie de peste 30.000 de kilometri. Mesajul său la final

Radu Păltineanu a încheiat turul Americilor pe bicicletă, după o călătorie de peste 30.000 de kilometri. Mesajul său la final

Radu Păltineanu a încheiat turul Americilor pe bicicletă, după o călătorie de peste 30.000 de kilometri. Mesajul său la final
Sursa foto: Foto: Facebook/Radu Paltineanu
23 Oct 2018   •   10:05

Românul Radu Păltineanu a finalizat turul celor două Americi pe bicicletă, ajungând la destinație marți la ora 2:51. 

Radu Păltineanu este un cicloturist și blogger român pasionat de călătorii. Și-a propus să străbată pe bicicletă Americile de la nord la sud, într-un proiect pe care l-a numit #Cycletheamericas.

”Doamnelor și domnilor, am reușit! Astăzi, la orele 21:51 am ajuns în Ushuaia, capătul expediției mele americane, unind astfel cele două extreme ale Americilor, pe bicicletă. Mai precis, Deadhorse în nordul Alaskăi și Ushuaia, în sudul Țării de Foc, în prima aventură românească de acest gen. Închei această expediție cu 34.554 de km pedalați și alți 4.100 de km navigați pe cursul fluviului Amazon, kilometri care m-au purtat prin toate țările și teritoriile continentale ale Americii de Nord și Sud: Alaska (SUA) - Canada - SUA - Mexic - Guatemala - Belize - El Salvador - Honduras - Nicaragua - Costa Rica - Panama - Columbia - Venezuela - Brazilia - Guyana - Surinam - Guiana Franceză (Franța) - Peru - Ecuador - Bolivia - Argentina - Paraguay - Uruguay și Chile.

Mi-am început expediția americană pe 5 august 2015, în tundra alaskană, coborând apoi în paralel cu lanțul munților Stâncoși, Canada și Statele Unite. A urmat deșertul Chihuahua, Platoul Central Mexican, ascensiunea pe cel mai înalt vulcan din America de Nord, Orizaba (5.636 m), jungla din sudul Mexicului și Guatemala, vulcanii Americii Centrale și căldura infernală a Tropicelor. 

Din Columbia, am luat-o spre est, începând să zig- zăguiesc pe întreg continentul sud american. Au venit, pe rând, Marea Savană și cascada Angel în Venezuela, jungla guyaneză, Amazonia și atingerea punctului cel mai îndepărtat de centrul Terrei, vârful Whimper (6.268 m) din Masivul Chimborazo, în Ecuador. Apoi, deșertul de pe coasta peruană, altiplano andin, unde am pedalat, uneori, la peste 4.500 de m altitudine, căldurile infernale din nordul Argentinei și Paraguay și, în final, stepa nesfârșită a Patagoniei. Pot spune cu mâna pe inimă: wow, what an amazing journey!

În afară de locurile traversate, această aventură a avut și un profund impact cultural și uman asupra mea, fiind posibilă doar cu ajutorul oamenilor mulți care și-au deschis inimile și casele și m-au primit la ei și ajutat. Așadar, vreau să mulțumesc din suflet, tuturor celor care m-ați urmărit de-a lungul acestor ani și m-ați sprijinit cu donații. Doar datorită vouă a fost posibilă această experiență. Cu lacrimi în ochi, vă mulțumesc! 

De asemenea, vreau să mulțumesc băieților de la CROSSBIKE.RO, celor de la Samsung Romania și Evolio și tuturor celor care mi-au oferit un sprijin logistic. 

Vor urma și alte continente și aventuri, nu înainte de a reveni acasă, în România, pentru o perioadă nedeterminată, să mă ocup de carte și documentar, fiindcă, cred eu, această aventură merită povestită. Vă îmbrățișez și sper să ne vedem curând”

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close