Antena 3 CNN Actualitate Programul „Prima maşină” a fost modificat şi completat. Anunțul făcut de Guvern

Programul „Prima maşină” a fost modificat şi completat. Anunțul făcut de Guvern

Programul „Prima maşină” a fost modificat şi completat. Anunțul făcut de Guvern
de S.T.    |    19 Mar 2019   •   16:45

Guvernul a modificat şi completat programul 'Prima maşină', astfel încât vor putea fi cumpărate şi maşini electrice sau hibride noi, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

„Guvernul a adoptat astăzi în şedinţă modificări şi completări aduse programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, este vorba despre programul aprobat prin OUG 66/2014. După cum ştiţi, programul are ca obiectiv principal facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţionarea unui autoturism nou, prin contractarea de credite garantate de stat. Pot fi cumpărate următoarele tipuri de autovehicule noi: clasice cu sistem de propulsie termic, hibrid şi full electric. De asemenea, prin modificările operate azi în legislaţie, persoanele fizice vor putea să îşi achiziţioneze un autoturism nou chiar dacă au mai deţinut anterior un astfel de autoturism. Se elimină aşadar obligativitatea declaraţiei pe proprie răspundere a beneficiarului că nu a mai avut în proprietate un autoturism nou, o condiţie existentă înainte de modificări în cadrul programului 'Prima maşină'”, a precizat Nelu Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.

În acelaşi timp, a adăugat el, actul normativ aprobat de Guvern prevede şi „acceptarea eco-bonusurilor şi a eco-tichetelor acordate în cadrul programelor 'Rabla' şi 'Rabla Plus' pentru achitarea avansului minim obligatoriu”.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: guvern
Parteneri
Marcel Boloş, planuri pentru creşterea TVA-ului în România
x close