Antena 3 CNN Actualitate Procurorii atacă: „Să nu se voteze legile justiției”

Procurorii atacă: „Să nu se voteze legile justiției”

Procurorii atacă: „Să nu se voteze legile justiției”
Sursa foto: Foto: Gov.ro
17 Noi 2017   •   21:11

Procurorii nu sunt de acord cu legile justiției și cer să nu se voteze pentru că asta ar însemna un fel de pericol. Asociația Procurorilor din România susține într-un comunicat că raportul MCV are constatări obiective.

„Asociația Procurorilor din România, asociație reprezentativă a procurorilor, a luat act de

— Raportul privind progresele înregistrate în România în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV) publicat în dată de 15.11.2017 și de

— Raportul definitiv întocmit de Comitetul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului în cea de-a 121 sesiune de evaluare a României.

Asociația apreciază constatările exprimate în cele două rapoarte că fiind obiective, constatări care sunt în concordanță și cu poziția exprimată constant de către organizația noastră, mai ales din perspectiva în care 'provocările la adresa independents sistemului judiciar și punerea acesteia sub semnul întrebării au reprezentat, de asemenea, un motiv persistent de îngrijorare'.

În acest context, 'riscul redeschiderii unor aspecte care fuseseră considerate ca fiind îndeplinite în raportul din ianuarie 2017' este un semnal de alarmă care trebuie să preocupe întreaga societate și toți factorii implicați în îndeplinirea condiționalităților MCV, tocmai în scopul pe care ni-1 dorim cu toții și anume că reforma sistemului judiciar să nu fie reversibilă.

De asemenea, atragem atenția asupra concluziei privind obiectivul de referință nr.4 'Combaterea corupției la toate nivelurile' conform căreia ar trebui să se acorde o mai mare prioritate politică pentru a promova prevenirea corupției și a sprijini punerea în aplicare a Strategiei Naționale Anticorupție, fiind necesare indicii concrete cu privire la faptul că prevenirea corupției câștiga teren.

Concluzii asemănătoare sunt cuprinse și în Raportul definitiv întocmit de Comitetul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, în care se arata ca 'statul membru trebuie să-și întărească eforturile de combatere a corupției la toate nivelurile de guvernare și să asigure protecția necesară funcționarilor implicați în activitatea anticorupție'.

Totodată, comitetul își exprimă preocuparea față de acuzațiile privind corupția persistenta la toate nivelurile de guvernare, de inițiativele parlamentare de schimbare a legislației anticorupție, față de atacurile îndreptate împotriva independents sistemului judiciar din partea persoanelor cu funcții publice și a mass-media, de încercările de 'politizare a parchetelor', precum și de atacurile adresate punctual procurorilor, mai ales împotriva acelora cu funcții înalte de conducere, respectiv Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Luând act de aceste constatări care trag un semnal de alarmă referitor la reversibilitatea reformei justiției, adresam rugămintea tuturor factorilor implicați de a suspenda, cel puțin deocamdată, promovarea proiectelor legislative privind funcționarea sistemului judiciar și de a reveni la o cooperare loială între toate puterile statului cu respectarea competențelor constituționale ale fiecăreia, în scopul găsirii celor mai bune soluții pentru promovarea independents sistemului judiciar și îndeplinirea condiționalităților MCV”, se arată în comunicatul semnat de președintele procuror Bogdan Gabor.

 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close