Antena 3 CNN Actualitate Premierul Ciucă, întâlnire cu directorul executiv al FMI | "Avem perspective bune de creștere"

Premierul Ciucă, întâlnire cu directorul executiv al FMI | "Avem perspective bune de creștere"

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit la Palatul Victoria cu o delegație a Fondului Monetar Internațional, condusă de directorul executiv Paul Hilbers.

Premierul Ciucă, întâlnire cu directorul executiv al FMI | "Avem perspective bune de creștere"
Sursa foto: Guvernul României
de Redacția Antena 3 CNN    |    30 Ian 2023   •   17:54

Discuțiile au avut loc luni după-amiază. Cu această ocazie, a fost analizată evoluția economiei României, în contextul crizelor și provocărilor ultimilor ani.

Premierul a arătat că țara noastră a reușit să atingă unul dintre cele mai dinamice ritmuri de dezvoltare la nivel european, înregistrând, în ultimii 20 de ani, o creștere de opt ori a economiei.

România a consolidat aceste rezultate inclusiv anul trecut, când creșterea economică de 49 de miliarde de euro a reprezentat echivalentul întregului PIB din 2002, se precizează în comunicatul guvernamental transmis după întâlnire.

Șeful guvernului a prezentat impactul pozitiv al performanțelor fără precedent din ultimul an, atât în privința absorbției banilor europeni, precum și din perspectiva investițiilor străine directe.

Citește și: Comisia de Prognoză estimează o încetinire a creşterii economice

La rândul său, directorul executiv Paul Hilbers a remarcat consolidarea reputației României în plan european și internațional, prin performanțele economice obținute și reformele asumate inclusiv în domenii precum  politicile de mediu, digitalizarea sau aplicarea standardelor din statele mai dezvoltate.

Nevoia de a controla efectele inflației și de a scădea valoarea acesteia în perioada următoare reprezintă o prioritate pe care Guvernul o urmărește, armonizându-și eforturile cu cele ale Băncii Naționale, a transmis executivul, în contextul întâlnirii dintre prim-ministrul Ciucă și delegația FMI.

Premierul a dat asigurări privind responsabilitatea asumată din perspectiva politicilor fiscale.

110.000 de ucraineni au ales România

“Guvernul ia toate măsurile necesare pentru a consolida și dezvolta sectorul de afaceri, atât în privința companiilor cu capital românesc, precum și în relația cu investitorii străini. Consolidarea clasei de mijloc va asigura susținerea ritmului de dezvoltare economică și soliditatea economiei românești. Avem perspective bune de creștere, iar deciziile pe care le luăm se bucură de stabilitate politică” a declarat Nicolae-Ionel Ciucă.

În cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria, directorul executiv al FMI a mulțumit României pentru sprijinul oferit Ucrainei și refugiaților ucraineni, precum și Republicii Moldova.

Premierul Ciucă a menționat, în context, că România a ajutat peste 3,4 milioane de refugiați ucraineni care au trecut granițele în urma agresiunii militare ruse, 110.000 dintre aceștia alegând să rămână în țara noastră.

Prim-ministrul român a cerut o mai mare susținere pentru economia Republicii Moldova, afectată de agresiunea militară asupra Ucrainei și a prezentat măsurile pe care țara noastră le-a luat pentru a asigura curent electric, gaze naturale, lemne pentru perioada iernii, precum și asistență în procesul de integrare europeană pentru guvernul de la Chișinău.

×
Parteneri
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț! Există risc de extindere
x close