Antena 3 CNN Actualitate Poliţistul drogat şi beat, care a lovit o tânără în Caracal, este cercetat în libertate

Poliţistul drogat şi beat, care a lovit o tânără în Caracal, este cercetat în libertate

Poliţistul drogat şi beat, care a rănit o tânără în Caracal, a fost lăsat liber. Agentul avea o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost testat pozitiv la canabis şi amfetamină.

de Andreea Ştefan    |    06 Sep 2023   •   08:14

Degajat și sigur pe el, așa a ieșit de la audieri polițistul care, după ce a băut și a consumat droguri, a accidentat o femeie pe o stradă din Caracal, județul Olt.

Anchetatorii au decis ca tânărul lor coleg să fie cercetat în stare de libertate. â

După accident, o apropiată a tânărului a încercat să ia vina asupra ei și să convingă autoritățile că ea a condus. Polițiștii au constatat însă că el condusese și băut și drogat.

Etilotestul a arătat o valoare de 0,56mg de alcool pur în aerul expirat, în timp ce aparatul drugtest a indicat valori pozitive la două dintre cele mai puternice substanțe psihoactive. Martorii au fost îngroziți de ce au văzut după accident.

Citește și: Un poliţist drogat şi beat a accidentat grav o tânără cu maşina, pe o stradă din Caracal

Victima, care ieșea din tura de noapte de la o fabrică, a fost la un pas de moarte.

”O pacientă în vârstă de 33 de ani, victima unui accident rutier, cu fracturi la nivelul membrului superior stâng, la nivelul umărului și la nivelul cotului, cu deplasare. Fracturile va fi vor fi necesare intervenții chirurgicale cu recuperare ulterioară, sperăm noi, 100% cu prognostic foarte bun”, a declarat dr. Emilian Postelnicu, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgentă Slatina.

Individul este polițist la Constanța, iar superiorii lui vor decide dacă acesta va fi sau nu suspendat din funcție.

Bărbatul este acum cercetat pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

×
Subiecte în articol: Caracal
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close