Antena 3 CNN Actualitate Ce se întâmplă cu Paștele Ortodox! BOR s-a reunit în ședință | Decizie pentru milioane de credincioși

Ce se întâmplă cu Paștele Ortodox! BOR s-a reunit în ședință | Decizie pentru milioane de credincioși

Biserica Ortodoxă Română s-a întrunit într-o ședință de Sinod și ar putea lua în discuție acea petiție prin care se cere ca Paștele să fie sărbătorit la aceeași dată și de către catolici și de către ortodocși. Acesta este primul pas, deoarece o decizie finală se poate lua doar într-un Sinod pan-european.

de Laura Dinu    |    04 Iul 2023   •   14:33

”Problema este că cei care vor să sărbătorim odată cu catolicii nu s-au gândit la faptul că nu l-am mai sărbătorit odată cu ortodocșii, cu biserica noastră naturală, pentru că există o biserică ortodoxă universală. Sigur că numai la acest nivel se poate discuta. Pentru că, de fapt, ce este Paștele?  

Paștele a fost hotărât odată pentru totdeauna la sinodul din anul 325, primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Și erau trei condiții. Să fie după echinocțiul de primăvară, prima duminică cu lună plină și să nu coincidă cu Paștele Iudaic. Ori a intervenit un aspect atmosferic, rotația Pământului. Pentru că altminteri l-am fi sărbătorit cu toții la aceeași dată, dacă nu era acest capriciu al Universului, creat de Dumnezeu. Deci mie îmi pare cam excentrică propunerea aceasta”, a explicat Dan Ciachir, scriitor, memorialist și publicist. 

În luna aprilie a acestui an, a fost depusă o petiție prin care se cere unificarea datei la care este sărbătorit Paștele.  

”Primul Sinod Ecumenic, reunit la Niceea în anul 325, una din pietrele de temelie ale Ortodoxiei, a stabilit ca Biserica Lui Hristos, una, universală și apostolică, să celebreze Învierea Domnului într-o zi de duminică, aceeași pentru toți. Din epoca domniei lui Carol cel Mare în Apusul Europei până în secolul al XVI-lea, așadar și după regretabila schismă, creștinătatea s-a învrednicit să celebreze Paștele, an de an, împreună.   

Din nefericire, probleme astronomice, complicații computistice și reașezări de calendare civile și ecleziastice, pe care nu le detaliem aici, au făcut ca astăzi creștinătatea să nu mai sărbătorească în aceeași zi Învierea Domnului. Atât lumea apuseană cât și cea răsăriteană s-au încurcat în calcule, greșite sau incoerente și de o parte, și de alta. Decalaje de calendar există între Orientul ortodox și Occidentul catolic sau protestant, și chiar în interiorul lumii ortodoxe, astfel că Bisericile ortodoxe din Rusia și Serbia, de pildă, sărbătoresc chiar și Nașterea Domnului în alt moment decât majoritatea creștinilor, după calendarul iulian neîndreptat (stabilit de Iulius Caesar înainte de Nașterea Domnului). Totuși, așa cum sublinia profesorul Teodor Popescu într-un studiu de referință în Biserica noastră, „azi nu ne mai întreabă și nu mai interesează pe nimeni de ce nu serbăm Paștile la o dată cu pasha iudaică; ne întreabă de ce nu serbăm Paștile o dată toți creștinii” (Teodor M. Popescu, „Problema stabilizării datei Paștilor: Privire istorică asupra divergențelor și computurilor pascale. Încercări de îndreptare. Greutatea și necesitatea unui acord. Propuneri și posibilități actuale”, Ortodoxia 16.3 (1964), p. 425).   

Conștiința nevoii de a unifica data la care sărbătorim Învierea Domnului a existat mereu în interiorul Ortodoxiei. O întâlnire panortodoxă organizată la Constantinopol acum exact un secol, în 1923, a reușit chiar, pentru câțiva ani, să unifice calendarele. Din nefericire, concordia nu a durat, iar astăzi Bisericile Ortodoxe autocefale funcționează după calendare diferite. În cazul nostru, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Crăciunul după calendarul gregorian, folosit și de statul român, în schimb continuă să calculeze data mobilă a Paștelui după calendarul iulian; alții, în schimb, sărbătoresc atât Paștele cât și Crăciunul exclusiv după calendarul gregorian (Biserica Ortodoxă Finlandeză), sau exclusiv după cel iulian (Biserica Ortodoxă Rusă).   

Cunoaștem dificultatea de a sincroniza calendarul, care se poate face doar prin dialog interconfesional și intraortodox, însă aceasta nu scuză sărbătorirea aceluiași eveniment la date diferite în diversele Biserici.   

Din fericire, celebrarea Paștelui la date diferite nu ridică probleme dogmatice, fiindcă toți creștinii mărturisesc identic Învierea Domnului; din nefericire, ea afectează însă viața oamenilor și creează dezbinare sau probleme. Ca laici, nu putem fi indiferenți la aceste aspecte. În zonele multietnice din România, calendarele școlare și zilele libere legale sunt bulversate. Numeroase familii mixte (în care soții au confesiuni diferite), milioane de români ortodocși trăitori în țări de tradiție catolică și protestantă, numeroși cetățeni români de confesiuni diferite nu pot să sărbătorească împreună, în aceeași duminică, Învierea Mântuitorului, din cauză că, de sute de ani, Bisericile nu s-au învrednicit să se pună de acord, perpetuând acest decalaj nejustificat.   

Celebrând laolaltă Învierea Domnului, am face un pas important spre mult mai complicata reîntregire a Bisericii Lui Hristos, care comportă probleme dogmatice dificile. Mai presus de orice, unificarea calendarelor a avut loc în trecut, cel mai recent acum exact un secol, în 1923, deci e repetabilă. Ea ține de un aspect strict lumesc, de un biet calendar, care ar fi păcat să fie transformat în piatră de poticnire. Frumos ar fi să sărbătorim Învierea Domnului împreună, ortodocși, catolici și protestanți, măcar începând din 2025, când se vor împlini 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea.   

Suntem conștienți că există în prezent eforturi reale, la nivelul Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, al altor Patriarhii ortodoxe, și al Bisericii Romano-Catolice, pentru a unifica data sărbătorii pascale. Atingerea acestui obiectiv ar dobândi și un impact pastoral și misionar coerent, într-o lume creștină aflată sub presiunea deseori agresivă a secularismului. La fel de conștienți suntem că nu toate Bisericile ortodoxe lucrează cu aceeași râvnă pentru unitatea creștinilor, iar unele înțeleg să submineze chiar și întâlnirile panortodoxe.   

Știm că problema pascaliei nu poate fi rezolvată doar prin voința unilaterală a Bisericii Ortodoxe Române, deși aceasta este tradițional deschisă spre dialog. Vă solicităm însă ca Biserica Ortodoxă Română să se implice cu energie și convingere în dialogul panortodox și interconfesional pe această temă, spre a convinge și Bisericile Ortodoxe surori să adopte duhul unității și să sprijine inițiativele Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol.   

Naționalismul religios (profund neortodox și necreștinesc), afectele antioccidentale, calculele politice, sau încremenirea în calendare desuete nu trebuie să stea în calea bunului simț și a dreptei credințe (adică a Ortodoxiei postniceene), care ne cer să sărbătorim în unitate Învierea Domnului nostru Iisus Hristos”, se arată în petiția semnată de mii de persoane.  

×
Subiecte în articol: Biserica Ortodoxa Romana Paste
Parteneri
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri
x close