Antena 3 CNN Actualitate O adolescentă de 16 ani a ieşit, noaptea, la geamul unui apartament din Oradea strigând că este sechestrată. Ce au descoperit poliţiştii care au intervenit

O adolescentă de 16 ani a ieşit, noaptea, la geamul unui apartament din Oradea strigând că este sechestrată. Ce au descoperit poliţiştii care au intervenit

O adolescentă de 16 ani a ieşit, noaptea, la geamul unui apartament din Oradea strigând că este sechestrată. Ce au descoperit poliţiştii care au intervenit
19 Ian 2019   •   13:49

Poliţiştii fac anchetă după ce, în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, o tânără de 16 ani a ieşit la geamul unui apartament din Oradea strigând că a fost sechestrată.Poliţiştii şi pompierii au intervenit şi au scos-o din casă, stabilind că fata,din centru de plasament, fusese însoţită de 2 bărbaţi.

Adolescenta în vârstă de 16 ani a ieşit pe geam ţipând că este sechestrată, aceasta fiind scoasă din apartamentul din Oradea, judeţul Bihor, de pompieri şi poliţişti.

Din primele date ale anchetei, s-a stabilit că fata provine dintr-un centru de plasament.

„Până acum s-a stabilit că ieri dimineaţa (vineri – n.r.) s-a deplasat în apartamentul respectiv cu doi bărbaţi, unde au consumat alcool şi probabil substanţe pshihoactive. Se pare că ar fi întreţinut şi relaţii sexuale. Spre seara s-a trezit singură în apartamentul închis şi a intrat în panică”, au spus surse din anchetă.

Tânăra a fost dusă la spital. Nu prezinta semne vizibile de violenţă.

Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță trei tipuri noi de vouchere pentru români
x close