Antena 3 CNN Actualitate Misiunea Artemis 3, care urma să retrimită astronuaţi pe Lună, amânată de NASA până în 2026

Misiunea Artemis 3, care urma să retrimită astronuaţi pe Lună, amânată de NASA până în 2026

NASA a anunțat că amână misiunea Artemis 3, care urma să retrimită astronauți pe Lună pentru prima dată de la încheierea misiunii Apollo în 1972, precum și misiunea Artemis 2, în cadrul căreia un echipaj urma să facă ocolul Lunii fără a ateriza.

Misiunea Artemis 3, care urma să retrimită astronuaţi pe Lună, amânată de NASA până în 2026
Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam    |    10 Ian 2024   •   09:36

"Ne ajustăm calendarul, vizând Artemis 2 în septembrie 2025, iar Artemis 3 în septembrie 2026", a declarat șeful NASA, Bill Nelson, în cadrul unei conferințe de presă.

Artemis 2 era programat inițial pentru sfârșitul anului 2024, iar Artemis 3 pentru sfârșitul anului 2025.

"Siguranța este prioritatea noastră numărul unu", a declarat Bill Nelson, precizând că echipele au nevoie de mai mult timp.

Scopul programului Artemis este de a stabili o prezență durabilă pe Lună, în vederea pregătirii călătoriei primului echipaj spre Marte. Programul a fost inaugurat în 2022 cu misiunea Artemis 1, care a pilotat cu succes nava spațială Orion în jurul Lunii pentru a o testa fără echipaj.

Misiunea Artemis 2 era programată să dureze aproximativ zece zile să trimită patru astronauți, trei americani și un canadian, într-o călătorie în jurul Lunii, fără a aseleniza, notează Mediafax.

Un raport al Biroului Inspectorului General al NASA, publicat în noiembrie, a indicat o serie de probleme care trebuiau rezolvate înainte de decolarea misiunii. În primul rând, în timpul misiunii Artemis 1, scutul termic care proteja capsula Orion la reintrarea în atmosfera terestră a fost modificat "într-un mod neașteptat", potrivit raportului. În plus, platforma folosită pentru a transporta uriașa rachetă SLS "a suferit mai multe daune decât se aștepta".

Artemis 3 va fi atunci prima misiune de aterizare a astronauților pe suprafața lunară după mai bine de 50 de ani. Însă două componente esențiale nu sunt încă pregătite: în primul rând, un modul de aterizare lunară, comandat la compania spațială SpaceX, și în al doilea rând costume spațiale adaptate la mediul lunar, a căror dezvoltare a fost încredințată companiilor Axiom Space și Collins Aerospace.

Modul de aterizare lunară al SpaceX va fi o versiune modificată a navei Starship, aflată în prezent în curs de dezvoltare de către compania miliardarului Elon Musk. Primele două zboruri ale Starship, montat pe propulsorul său Super Heavy, s-au încheiat cu explozii în 2023. Pentru a ajunge pe Lună, Starship va trebui, de asemenea, să fie realimentat în zbor, o operațiune riscantă și încă netestată.

×
Subiecte în articol: nasa Luna Artemis 3
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close