Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Grindeanu a anunțat măsuri de dublare a tranzitului de cereale ucrainene prin România, înainte de decizia UE privind suspendarea interdicțiilor la import

Ministrul Grindeanu a anunțat măsuri de dublare a tranzitului de cereale ucrainene prin România, înainte de decizia UE privind suspendarea interdicțiilor la import

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a prezentat, vineri, trei decizii luate pentru creșterea nivelului de tranzit al cerealele din Ucraina prin România.

Ministrul Grindeanu a anunțat măsuri de dublare a tranzitului de cereale ucrainene prin România, înainte de decizia UE privind suspendarea interdicțiilor la import
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Valentina Sarosi
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Sep 2023   •   20:21

Declarațiile au fost făcute în urma unei întâlniri între reprezentanți de rang înalt ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, Ucrainei, Republicii Moldova şi României.

Evenimentul a fost organizat de Ambasada SUA la București.

"Am avut o întâlnire foarte bună astăzi, care a fost precedată în urmă cu câteva săptămâni de întâlnirea de la Galați, unde am luat decizii care au dus la îmbunătățirea acestui tranzit de cereale prin România. Astăzi, de asemenea, am luat decizii care vor îmbunătăți și vor crește nivelul de tranzit al grânelor prin România.

Citește și: Uniunea Europeană ridică interdicția la importul cerealelor ucrainene în România şi în alte patru ţări | Fermierii români au amenințat că blochează Portul Constanța

Ca să vă dau un ordin de mărime, în luna august au tranzitat România peste 2,5 milioane tone. Nivelul la care ne dorim să ajungem în lunile următoare este de 4 milioane tone. Acest lucru este posibil și am să vă prezint câteva decizii pe care le-am luat azi și câteva modalități prin care se poate crește această capacitate de tranzit", a spus Grindeanu.

"O primă măsură ar fi implementarea proiectului european pentru navigabilitate pe brațul Sulina 24 de ore din 24 și acest lucru se va termina în această toamnă. Asta va duce automat la creșterea acestui tranzit.

O a doua măsură ține de faptul că am reușit să mărim numărul de piloți. Vreau să mulțumesc Ministerului Apărării Naționale, care ne-a ajutat cu încă zece piloți, faţă de cei 54 pe care îi aveam deja înmatriculați.. Asta ne duce la un număr absolut rezonabil de piloți care să tranziteze canalul Sulina. 

De asemenea, în Portul Constanța, în perioada următoare, vor fi luate câteva decizii legate de transbordare ship to ship (de pe un vas pe altul, n.r.), astfel încât doar prin această operațiune să putem să mărim cu 500.000 tone capacitatea de transport", a explicat ministrul.

El a adăugat că o întâlnire similară celei de vineri va avea loc și în luna octombrie sau noiembrie, pentru a se analiza dacă măsurile decise au efectul scontat.

"Doresc să reafirm sprijinul Guvernului României pentru Ucraina, să condamn încă o dată agresiunea Rusiei asupra Ucrainei şi să spun cu fermitate că vom sta alături de Ucraina până la capăt în acest conflict provocat de către agresorii ruși", a conchis Sorin Grindeanu.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close