Antena 3 CNN Actualitate Marcel Șerbuc a recunoscut crima și a povestit cum a ucis-o pe Ana Maria, fata de 12 ani găsită moartă într-o canapea dintr-un apartament, în București

Marcel Șerbuc a recunoscut crima și a povestit cum a ucis-o pe Ana Maria, fata de 12 ani găsită moartă într-o canapea dintr-un apartament, în București

Marcel Șerbuc, criminalul fetei de 12 ani găsite sub pat într-un apartament din Berceni, a povestit cum a ucis-o pe adolescentă dar și motivul care l-a determinat să facă acest gest.

de Delia Bulgaru    |    24 Aug 2023   •   14:17

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, Marcel Șerbuc și-a recunoscut crima. 

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a povestit că Ana Maria, fata de 12 ani, l-a lovit iar el a ripostat, lovind-o, la rândul lui, peste față. Potrivit spuselor acestuia, adolescenta s-a dezechilibrat și s-a lovit cu capul de cadă. 

În urma loviturii, fata a început să sângereze pe gură, iar el s-a speriat, a luat un șiret și a strangulat-o.

Ulterior, bărbatul a curățat casa, a pus cadavrul în saci și l-a ascuns sub pat. 

„A detaliat că fata (Ana Maria) l-a lovit, iar acesta a ripostat, a lovit-o peste față, apoi s-a dezechilibrat și s-a lovit de cadă. Din lovitura suferită, aceasta a început să sângereze (...), iar el s-a „speriat”, a luat un șiret și a strangulat-o. A curățat casa, apoi a pus cadavrul în saci și l-a pus sub pat”, povestește avocatul Adrian Cuculis.

Potrivit avocatului, Șerbuc a mai spus că după comiterea faptei, el a luat bijuteriile fetei și le-a amanentat.

„În opinia mea, Marcel Șerbuc minte și încearcă să scape cu lovituri cauzatoare de moarte, și nu omor. Audierea este în desfășurare”, mai spune Cuculis.

Ilie Marcel Şerbuc, românul acuzat că a ucis-o pe fetiţa concubinei sale şi a ascuns-o într-o canapea, a fost adus în urmă cu două zile sub escortă din Olanda şi dus la audieri.

Trupul fetei de 12 ani a fost găsit, în luna iunie, într-un sac, ascuns sub pat într-un apartament din Berceni.

×
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close