Antena 3 CNN Actualitate Lucian Bolcaș: Domnul Iohannis vrea să transforme Curtea Constituțională într-o judecătorie de la Părhăuții din deal

Lucian Bolcaș: Domnul Iohannis vrea să transforme Curtea Constituțională într-o judecătorie de la Părhăuții din deal

Lucian Bolcaș: Domnul Iohannis vrea să transforme Curtea Constituțională într-o judecătorie de la Părhăuții din deal
25 Apr 2019   •   13:55

Lucian Bolcaș, avocat, a făcut o serie de precizări importante în exclusivitate pentru DCNews, după ce, joi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui a anunţat că șeful statului a semnat decretul referitor la întrebările pentru referendum.

Potrivit anunţului făcut de purtătorul de cuvânt al preşedintelui, cele două întrebări pentru referendum sunt:

1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?"

2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?"

„Referendumul, prin întrebările puse, vizează modificări de ordin constituțional. Astfel că, în afară de faptul că are un caracter consultativ, referendumul nu o să aibă eficiență imediată, decât pe plan electoral. Eu nu înțeleg să votezi electoral un referendum, ci doar un scrutin de alegeri", a spus Lucian Bolcaș, joi, pentru DCNews.

„Întrebările vizează proiecte care nu sunt realizabile", a precizat avocatul, adăugând ulterior: Unul dintre ele este posibilitatea de a se ataca la Curtea Constituțională ordonanțele de urgență și de alte persoane. În primul rând, această posibilitate există prin cadrul litigiilor purtate de anumite persoane. În al doilea rând, depinde a se dilua caracterul cu totul deosebit al Curții Constituționale, rangul său deosebit în jurisdicția statului român. Domnul Iohannis vrea să transforme Curtea Constituțională într-o judecătorie de la Părhăuții din deal", a spus Lucian Bolcaș.

×
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close