Antena 3 CNN Actualitate Locale "Sună la poliție, că nu mai pot!" | Un bărbat a atacat în trafic mașina în care se aflau doi copii și mama lor, la Ploiești

"Sună la poliție, că nu mai pot!" | Un bărbat a atacat în trafic mașina în care se aflau doi copii și mama lor, la Ploiești

Un incident șocant care a implicat o mașină din trafic și un pieton agresor a avut loc în Ploiești.

de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Mar 2024   •   16:53

Scena s-a petrecut pe Bulevardul Republicii, unul dintre cele mai circulate din oraș, și a fost filmată de camera de bord.

Din imaginile difuzate de Antena 3 CNN se vede cum mașina condusă de femeie claxonează intermitent în momentul în care individul se îndreaptă spre vehicul, care rulează în trafic.

"Dă-te-n ..." spune femeia, când realizează că bărbatul nu intenționează să se dea din fața mașinii.

El se apleacă și pare că zgârie caroseria cu un obiect pe care îl avea în mână.

Șoferița începe să dea cu spatele, țipând la un moment dat.

Țipă și agresorul, care o ia la fugă după mașina rulând în marșarier.

La un moment dat, femeia se adresează unei persoane care nu apare în cadru:

"Ajută-mă, sună la poliție, în pana mea, că nu mai pot. Am doi copii mici în mașină. Mersi!"

În cele din urmă, ea reușește să plece.

Polițiștii l-au reținut și identificat pe agresor: este un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Craiova, care se manifesta incoerent în vorbire.

Suspectul a fost percheziționat, fără ca oamenii legii să găsească asupra lui vreun cuțit sau alt obiect tăietor-înțepător.

Individul a fost transportat la spital, unde a fost internat.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice și continuă cercetările.

×
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close