Antena 3 CNN Actualitate Locale Prima condamnare în cazul uciderii lui Adrian Kreiner: un complice a fost trimis să-şi ispăşească pedeapsa la piaţă

Prima condamnare în cazul uciderii lui Adrian Kreiner: un complice a fost trimis să-şi ispăşească pedeapsa la piaţă

Justiția română a pronunțat o primă condamnare în cazul uciderii brutale a omului de afaceri din Sibiu, Adrian Kreiner.

de Andrei Naiţă    |    20 Mar 2024   •   11:41

Ilie Sitariu, călăuza celor trei criminali, care l-au omorât în bătaie pe Kreiner la vila sa din Sibiu, a primit o condamnare cu suspendare, în cuantum de trei ani.

"Ilie Sitariu a fost primul suspect reținut în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner. El a fost arestat și trimis în judecată pentru favorizarea infractorului, după ce anchetatorii au stabilit că acesta i-a adăpostit pe cei trei criminali în casa lui.

Ulterior, i-a adus cu mașina la Sibiu, iar pe unul dintre ucigași l-a ajutat să părăsească țara, după comiterea crimei.

Pentru aceste fapte, instanța a decis să-i acorde o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare și să îl oblige să presteze o sută zece zile de muncă în folosul comunității: fie în cadrul Primăriei din Timișoara, fie în cadrul societății Piețe SA Timișoara.

Lui Stiariu i s-a scăzut din pedeapsă perioada în care a fost arestat preventiv, între șaisprezece noiembrie 2023 și 19 martie, anul curent.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Andrei Naiță.

Omul de afaceri Adrian Kreiner a fost jefuit și omorât anul trecut, pe 6 noiembrie, în propria locuință. Hoții l-au torturat și i-au furat un ceas în valoare de două sute de mii de euro, iar unul dintre atacatori a amenințat-o cu un pistol pe fiica omului de afaceri.

Până în prezent, doar doi dintre criminali au fost prinși. În continuare, Cosmin Zuleam, considerat a fi cel care a orchestrat jaful urmat de crimă de la Sibiu, se află în libertate și este dat în urmărire internațională.

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close