Antena 3 CNN Actualitate Locale "Era să mănânc otrava asta" | Păţania unei femei care şi-a comandat mâncare dintr-un mall, în Cluj

"Era să mănânc otrava asta" | Păţania unei femei care şi-a comandat mâncare dintr-un mall, în Cluj

O femeie a avut parte de o surpriză neplăcută în momentul în care a comandat un preparat de la un restaurant de tip fast-food dintr-un mall din Cluj.

"Era să mănânc otrava asta" | Păţania unei femei care şi-a comandat mâncare dintr-un mall, în Cluj
Sursa foto: GettyImages
de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Dec 2023   •   20:29

În ajun de Sfântul Nicolae, o clujeancă a decis să se răsfețe cu mâncare comandată de la un fast food de la Iulius Mall.

Mare i-a fost mirarea când în preparatul care conţinea carne de vită a găsit o bucată de plastic cu care era la un pas să se înece.

Revoltată femeia a făcut public momentul.

"Ieri seara am fost la mall și am comandat un meniu de la Taco Bell, la pachet. Când am ajuns acasă am avut parte de o surpriză. Era să înghit otrava asta din poze, dacă nu se înțelege bine, vă zic eu, este o bucată de plastic. E și foarte scumpă mâncarea la ei să nu credeți că dai doi lei pe un burrito”, a relatat clujeanca pentru Știri de Cluj.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Incidentul nu este singular. Şi în alte ţări clienții au semnalat că au găsit în preparate lucruri străine. De exemplu, o femeie din SUA a relatat pe Facebook cum într-un preparat a găsit folie de plastic. 

"La prima mușcătură din acest burrito am dat peste o bucată mare din plastic - presupun că Taco Bell e într-o criză de personal sau ceva, dar prefer ca surprizele mele din mâncare să fie comestibile", a spus femeia pe Facebook. 

Taco Bell este un lanț de restaurante de tip fast-food din Statele Unite, cu sediul în Irvine, California. A fost fondat în 1962, de către Glen Bell. Este o filială a Yum! Brands, Inc., care servește o varietate de mâncăruri cu specific mexican. Din 2017, produsele Taco Bell se regăsesc şi în România. 

×
Subiecte în articol: mall Cluj comandă mâncare fast food
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close