Antena 3 CNN Actualitate Locale Psihologul Mirela Zivari, despre cazul celor două fete de 15 ani, din Lupeni, care și-au pus capăt zilelor: ”Există un comportament anterior”

Psihologul Mirela Zivari, despre cazul celor două fete de 15 ani, din Lupeni, care și-au pus capăt zilelor: ”Există un comportament anterior”

Mirela Zivari, psiholog, a vorbit, în direct la Antena 3 CNN, despre cazul celor două fete de 15 ani din Lupeni care au murit după ce s-au aruncat de la 20 de metri înălțime.

de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Dec 2023   •   13:43

”Este recunoscută legătura între bullying și tentativa de suicid și ar trebui să ne atragă atenția, chiar dacă de multe ori noi, adulții, considerăm că este o joacă între copii, că este o tachinare și tindem să minimizăm efectele pe care le-ar avea agresiunile repetate, din punct de vedere emoțional, nu neapărat fizic, asupra propriilor noștri copii”, a spus psihologul Mirela Zivari, în direct la Antena 3 CNN.

”Există un comportament anterior”

”În al doilea rând, trebuie să recunoaștem și să insistăm că perioada adolescenței este o perioadă extre de dificilă, când astfel de manifestări pot să nu fie legate în mod logic de un eveniment din viața copilului, pentru că este perioada în care ies la iveală foarte multe patologii pe care noi le recunoaștem și mai puțin tind să fie diagnosticate de către părinți sau cei apropiați

Însă izolarea, schimbările comportamentale ale copilului, atât din punct de vedere al somnului, cât și comportamentul alimentar, comportamentul social ne atrag atenția că se întâmplă ceva. Refuzul de a mai face activități pe care înainte le valorizau, plus perioade lungi de tăcere ar trebui să fie semnalele de alarmă că în viața copiilor noștri se întâmplă anumite lucruri despre care fie din rușine, fie din teamă sau din cauza unor manifestări despresive, ei sunt incapabili să le povestească celor din jur.

Există un comportament anterior”, a mai spus psihologul Mirela Zivari.

Două fete de 15 ani au murit după ce au căzut de la 20 de metri înălțime, în Lupeni

”Polițiștii au identificat trupurile celor două minore, în vârstă de 15 ani, din Uricani, față de una dintre acestea fiind declarat imediat decesul, iar față de cea de-a doua, echipele medicale încercând protocolul de resuscitare, însă, din păcate, fără rezultat”, a transmis Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.

Mesajul de adio postat de tinerele din Lupeni chiar înainte să se arunce în gol

Cele două adolescente de clasa a 9-a din Uricani, ce au căzut împreună de pe un turn dezafectat, de la peste 20 de metri înălțime, au participat la o petrecere, după care au postat pe grupul în care se aflau toți prietenii lor un mesaj de adio.  

”Mă bucur că v-am cunoscut! Mulțumim că ne-ați jignit și că ne-ați făcut în toate felurile! Sunteți un grup toxic și veți fi în continuare! Ne omorâm din cauza voastră! Pa!”, a fost ultimul mesaj pe care ambele fete l-au postat pe grupul de WhattsApp. 

×
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close