Antena 3 CNN Actualitate Locale Ce au descoperit inspectorii la un hotel dintr-o stațiune balneară, unde o turistă s-a plâns că a fost ciupită de ploșnițe timp de trei zile

Ce au descoperit inspectorii la un hotel dintr-o stațiune balneară, unde o turistă s-a plâns că a fost ciupită de ploșnițe timp de trei zile

Direcția de Control a Ministerului Turismului a trimis o echipă de inspectori la un hotel din Bihor, după ce o româncă s-a plâns că a fost ciupită timp de 3 zile de ploșnițe.

Ce au descoperit inspectorii la un hotel dintr-o stațiune balneară, unde o turistă s-a plâns că a fost ciupită de ploșnițe timp de trei zile
Sursa foto: Facebook / Cristina Jane
de Mia Lungu    |    08 Oct 2022   •   22:37

În urma verificărilor efectuate la fața locului, echipa de control a constatat că sesizarea femeii NU se confirmă.

"Urmare a verificării camerei în care a fost cazată persoana în cauză, a documentelor puse la dispoziție de reprezentantul legal al operatorului economic, precum și a notei de relații întocmită de acesta, s-au constatat următoarele:

  • controalele de specialitate efectuate de către DSP și ANPC nu au confirmat aspectele din cuprinsul sesizării, respectiv existența ploșnițelor în întreaga unitate;
  • structura de cazare are angajați 2 medici specialiști, iar prin declarația asumată, medicul aflat la sediul unității hoteliere la data și ora controlului a precizat că, în perioada respectivă, nu s-a prezentat la cabinet niciun pacient cu astfel de probleme și nici nu a depistat la persoana în cauză, din prezenta sesizare, leziuni tegumentare de genul celor prezentate în mediul on-line;
  • în camerele de pe un etaj al hotelului, spațiul de cazare era dezafectat, fiind efectuate lucrări de deratizare/igienizare.

Pentru alte deficiențe care țin de domeniul turismului, echipa de control a sancționat contravențional operatorul economic, conform prevederilor OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și ale Legii prevenirii nr. 270/2017."

"Prietena mea care s-a întors de aici, este în concediu medical" 

O turistă s-a plâns în luna septembrie că a ajuns la spital ciupită pe tot corpul de ploșnițe după ce a fost cazată la Hotelul Mureș din stațiunea Băile Felix. Prietena ei a povestit întâmplarea pe Facebook.

"Momentan prietena mea care s-a intors de aici, este in concediu medical, este ciupită maxim de PLOȘNIȚE din patul hotelului. Nu a rezistat decat 3 zile, noaptea la ora 1.20 s-a dus la recepție si a anuntat că pleacă, si recepționera cu zambetul pe buze i-a spus ca nu poate sa ii inapoieze banii pe sejur si tratament ( 3650 lei ), si ca nu stie de PLOȘNIȚE.

Cand s-a intors in camera să strângă bagajele si a ridicat salteaua, colcăiau. Cu o zi înainte fusese la farmacie sa cumpere ceva crezând ca este vreo urticarie alimentara, farmacista i-a raspuns la salut, apoi s-a dus direct la raft sa ii caute Advartan si loțiune de varicelă. Revenind la tejghea a intrebat ,, sunteți la Mureș, nu ?". Deci si farmacista stie de PLOȘNIȚE.

Cert este ca tot etajul 1 si 2 au PLOȘNIȚE, desi am gasit recenzii pe google inca din urmă cu două luni despre ele, și nu se curăță. Cred ca este deja o afacere, vine omul se cazează, plateste sejurul si tratamentul, sta 2-3 zile cat rezistă la coșcovitul ploșnițelor, apoi fuge acasă. Prietena a sosit acasă cum vedeti in foto, este plina si pe spate, pe față, la subraț, pe burtă, tot....", a povestit femeia pe Facebook.

×
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close