Antena 3 CNN Actualitate Locale "Gustări în Maramureş", evenimentul care promovează bucatele locale. Cele mai bune mâncăruri tradiționale, aduse la Muzeul Satului din Baia Mare

"Gustări în Maramureş", evenimentul care promovează bucatele locale. Cele mai bune mâncăruri tradiționale, aduse la Muzeul Satului din Baia Mare

Tradițiile din domeniul gastronomiei maramureșene au fost promovate cu ocazia evenimentului "Gustări în Maramureş", organizat în curtea Muzeului Satului din Baia Mare.

"Gustări în Maramureş", evenimentul care promovează bucatele locale. Cele mai bune mâncăruri tradiționale, aduse la Muzeul Satului din Baia Mare
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Mar 2024   •   12:33

Zeci de producători locali au ajuns la Muzeul Satului din Baia Mare, unde gospodinele pricepute au pregătit bucate tradiționale după rețete de odinioară.

"Facem pâine pe vatră, pe frunze de varză, așa cum făcea mama în copilărie", a spus Marița Grigor, una dintre gospodinele prezente la eveniment.

Produsele de post au fost la mare căutare, iar cumpărătorii au fost cuceriți pe loc de gustul autentic.

"Produsele din Maramureș sunt fantastice și, în același timp, magice", a spus un vizitator al târgului.

Organizatorii evenimentului "Gustări în Maramureș" și-au propus ca prin acest târg să încurajeze cât mai mulți maramureșeni să-și deschidă puncte gastronomice locale.

"Scopul evenimentului este organizarea unui workshop destinat antreprenorilor din mediul turismului, prin care dorim să promovăm deschiderea de puncte gastronomice  locale, dar și să punem la aceeași masă de discuții producători locali, dar și vestitele socăcițe din Maramureș", a explicat Paul Habina, director Organizația de Management al Destinației Maramureș.

Evenimentul a fost pregătit de Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș.

"Pentru noi, este foarte important să promovăm cât mai mult produsele noastre tradiționale și producătorii noștri locali", a spus Ionel Ovidiu Bogdan, președinte CJ Maramureș.

Cei care au participat la evenimentul "Gustări în Maramureș" s-au putut bucura de ateliere de gastronomie interactive, ateliere de lucru, dar și de o expoziție cu vânzarea produselor tradiționale locale. 

×
Parteneri
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște
x close