Antena 3 CNN Actualitate Locale Explozie la bordul unei nave de marfă, la Sulina! 12 marinari au fost evacuați, unul este rănit

Explozie la bordul unei nave de marfă, la Sulina! 12 marinari au fost evacuați, unul este rănit

O navă de marfă sub pavilion Togo a explodat la Sulina, miercuri dimineață. 12 marinari au fost evacuați, dintre care unul este rănit.

Explozie la bordul unei nave de marfă, la Sulina! 12 marinari au fost evacuați, unul este rănit
de Georgiana Adam    |    20 Sep 2023   •   08:56

Update 11:00 "Cu privire la situația navei comerciale Seama, sub pavilion Togo, care a  raportat o explozie la bord în cursul dimineții de 20 septembrie, în jurul orei 6.50, conducerea Statului Major al Forțelor Navale a ordonat, conform procedurilor operaționale, trimiterea către raionul maritim Sulina, pentru a acționa în sprijinul autorităților civile responsabile de intervenție și pentru cercetarea raionului, a puitorului de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” 274, cu o grupă de scafandri EOD la bord. Nava militară a plecat din portul militar Constanța în jurul orei 08.15.

De asemenea, un elicopter IAR-330 Puma din serviciul de căutare-salvare, din dotarea Forțelor Aeriene Române, este pregătit pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu să intervină, în funcție de solicitări.

Planurile de activități și procedurile operaționale ale Forțelor Navale Române au fost adaptate rapid la situația actuală de securitate, odată cu declanșarea războiului din Ucraina în luna februarie a anului 2022, pentru a răspunde eficient la un mediu divers de amenințări în spațiul maritim, contribuind astfel la asigurarea securității colective a Alianței Nord-Atlantice.

Forțele Navale Române desfășoară în permanență de monitorizare în Marea neagră, cu nave militare, elicoptere IAR-330 Puma Naval, drone de cercetare maritimă, detașamente de scafandri de luptă EOD (specializate în lupta contra dispozitivelor explozive) și prin Centrul de Date pentru Lupta contra Minelor din subordinea Direcției Hidrografice Maritime.", a transmis MApN.

Update 10:45 Un marinar străin, dintre cei evacuați de pe navă, este rănit, dar se află în afara oricărui pericol.

Update 10:40 Nava era încărcată cu ciment și avea ca destinație portul Ismail din Ucraina.

Update 10:20 Forțele Navale Române au trimis o navă cu scafandri către locul incidentului naval, pentru a cerceta zona în căutarea de mine marine.

Update 10:00 "O navă sub pavilion Togo, ce transporta ciment, a raportat la ora 6.50 o explozie la compatimentul maşină şi a solicitat abandonul navei.  Acesta se afla la aproximativ 7 Mm est de Sulina.

Autoritatea Navală Română, prin intermediul MRCC a solicitat de urgenţă asistenţa navei ARSVOM SAR Ares şi a unei nave aparţinând Politiei de Frontieră pentru salvarea celor 12 membri de echipajului. 

Salvatorii au ajuns imediat la locul incidentului, iar echipajul a fost preluat în siguranţă şi transportat în Portul Sulina. 

Nava cargo SEAMA, ce are o lungime de 90m şi 14m lăţime este ancorată în acest moment şi se încearcă salvarea ei. Navigaţia pe braţul Sulina nu este afectată. 

Nava sub pavilion Togo a ajuns în rada Portului Sulina în data de 12 septembrie şi aştepta intrarea pe canalul Bîstroe. 

Autoritatea Navală Română face cercetări pentru a stabili cauzele producerii acestui eveniment", a transmis conducerea Autorităţii Navale Române.

Update 9:40 Managerul Serviciului de Ambulanță Tulcea a confirmat, la Antena 3 CNN, că cei 12 marinari sunt în stare stabilă și urmează a fi evaluați medical amănunțit, odată cu sosirea lor la spital. Acesta a mai precizat că o parte dintre ei au suferit atacuri de panică.

Update 9:20 "În cursul zilei de 20.09.2023, în jurul orei 06:50, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a fost solicitată să intervină pentru evacuarea și preluarea  echipajului de la bordul navei Seama.

La ordinul VTS Sulina și prin solicitarea MRCC,  nava SAR ARES din cadrul ARSVOM, s-a deplasat în direcția indicată, respectiv 7 mile Est de geamandura de aterizare, pentru salvarea echipajului.

La bordul navei tip general cargo- SEAMA, sub pavilion Togo, echipajul format 12 persoane, a necesitat evacuare de la bord.
Preluarea echipajului s-a efectuat în intervalul 07:20- 07:30 și au fost predați în siguranță către echipajul de ambulanță din Portul Sulina, la ora 08:25.

Mulțumim echipajului Sar Ares din cadrul ARSVOM,  Velichea Florentin- ofițer punte, Cojocaru Ionuț- ofițer punte, Anton Viorel- ofițer mecanic și Odorheiu Daniel- timonier!", a transmis ARSVOM.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Update 9:00 "În data de 20.09.2023, la ora 06.50, urmare a unui mesaj de urgență “MAYDAY”, transmis in CH 16 VHF,  de către o nava comercială prin care informează ca a avut loc o explozie la bord, M.R.C.C a declanșat o operațiune S.A.R. pentru salvarea echipajului acesteia.

La acțiunea de salvare  a participat un mijloc de mobilitate din cadrul Gărzii de Coastă și o nava specializată SAR din cadrul ARSVOM. Toți membrii de echipaj au fost aduși în siguranță in portul Sulina, la bordul navei ARSVOM.

Cercetările sunt desfășurate de către Autoritatea Navala Română."

Știrea inițială: Garda de Coastă din Sulina a fost alertată miercuri, în jurul orei 7:00.

O navă de marfă sub pavilion Togo a explodat la Sulina. 12 persoane au fost evacuate. Încă nu sunt informații despre răniți.

Ambascațiunea se află la 25 de mile în larg, între Sulina și canalul Bîstroe.

Din primele informații, se pare că este vorba de o explozie la sala motoarelor a navei, după ce aceasta ar fi lovit o mină marină.

×
Subiecte în articol: explozie navă de marfă sulina
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close