Antena 3 CNN Actualitate Locale Crimă la petrecere, în Sâncel, judeţul Alba: Un tânăr l-a ucis pe unchiul iubitei sale, după ce au băut împreună

Crimă la petrecere, în Sâncel, judeţul Alba: Un tânăr l-a ucis pe unchiul iubitei sale, după ce au băut împreună

O petrecere din localitatea Sâncel, judeţul Alba, s-a transformat în crimă.

de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Apr 2024   •   08:10

Un tânăr de 29 de ani s-a certat o rudă a iubitei sale, cel care a şi organizat petrecerea, iar după mai multe reproşuri petrecăreţul si-a injunghiat mortal gazda, un bărbat de 53 de ani. 

Cei doi bărbați au început să se certe după ce au băut o noapte întreagă împreună. De dimineaţă, rudele au făcut o descoperire şocantă.

Suspectul, care s-a facut nevăzut imediat după crimă, a fost găsit într-o altă localitate și a fost reținut.

"Persoana bănuită de savârsirea faptelor cu violență a fost identificată, fiind condus la sediul poliției. Întrucât există suspiciunea unei infracţiuni de omor, a fost sesizat Tribunalul de pe lângă Parchetul Alba, în vederea continuarii cercetărilor", a transmis  Andreea Alexia, purtător de cuvânt IPJ Alba.

Bărbatul ucis era cunoscut ca un om liniştit.

"Criminalul a fost băut nu victima. Cu victima am discutat și înainte cu o seară şi înainte cu dou[ seri, era destul de elegant, cuminte", a spus prietenul victimei.

Suspectul va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Dacă sunteți victima violenței domestice sau martor la astfel de abuzuri, puteți cere ajutor la numărul de telefon 0800 500 333, disponibil 24 de ore din 24.

×
Subiecte în articol: Sâncel crimă Alba unchi iubita petrecere baut
Parteneri
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri
x close