Antena 3 CNN Actualitate Locale Un copil de 14 ani a fost prins de polițiști la volanul unei mașini, în Pitești. A luat cheile când bunicul său dormea

Un copil de 14 ani a fost prins de polițiști la volanul unei mașini, în Pitești. A luat cheile când bunicul său dormea

Polițiștii din Pitești au depistat un copil de 14 ani care conducea o mașină, alături de un pasager de aceeași vârstă. Ambii copii au fost duși la audieri, potrivit IPJ Pitești.

Un copil de 14 ani a fost prins de polițiști la volanul unei mașini, în Pitești. A luat cheile când bunicul său dormea
Sursa foto: Poliția Română
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Dec 2023   •   13:59

Sâmbătă, aproape de miezul nopții, polițiștii din Pitești au depistat un copil de 14 ani, care conducea un autoturism pe strada Zamfirești, acesta fiind însoțit, ca pasager, de un alt adolescent de 14 ani.

Copiii au fost conduși la sediul poliției, pentru audieri, potrivit comunicatului.

Băiatul avea un pasager de aceeași vârstă

Din verificările efectuate de polițiști, în prezența reprezentanților legali ai minorilor, s-a stabilit faptul că adolescentul care conducea autoturismul, ar fi profitat de faptul că bunicul său dormea și ar fi luat cheile autoturismului cu care a fost depistat.

Cercetările sunt continuate pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, s-a luat măsura sancționării contravenționale a părinților copiilor, potrivit legii, transmit poliţiştii.

 

×
Subiecte în articol: Pitești politisti volan masina copil
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close