Antena 3 CNN Actualitate Locale Un constănţean este cercetat pentru că şi-a omorât sora, în timp ce aceasta încerca să-l împiedice să se sinucidă

Un constănţean este cercetat pentru că şi-a omorât sora, în timp ce aceasta încerca să-l împiedice să se sinucidă

Un bărbat și-a lovit cu un cuțit sora, care a murit apoi la spital, în timp ce aceasta încerca să-l împiedice să se sinucidă. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reținerea lui.

Un constănţean este cercetat pentru că şi-a omorât sora, în timp ce aceasta încerca să-l împiedice să se sinucidă
Sursa foto: Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Noi 2023   •   16:56

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbatul acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie. Acesta a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore.

Potrivit procurorilor, în dimineaţa zilei de 15 noiembrie, în curtea locuinţei din oraşul Negru Vodă, când aceasta încerca să îl împiedice să se sinucidă, inculpatul i-a aplicat surorii sale mai multe lovituri cu un cuţit în zona abdominală şi cervicală. Leziunile grava provocate au condus la deces, survenit în 20 noiembrie în spital, prin hemoragie meningo-cerebrală masivă, consecutivă secţionării arterei vertebrale drepte cervicale posterioare paramediane.

În acelaşi context, inculpatul a încercat să se sinucidă, aplicându-şi singur lovituri cu cuţitul în zona abdominală, astfel că a fost necesară internarea sa în spital şi acordarea de îngrijiri medicale de urgenţă, au precizat procurorii.

Citeşte şi: Orașul din România în care Poliția nu mai există pe străzi în intervalul 22:00 - 06:00

Procurorul de caz a formulat joi propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

×
Subiecte în articol: Constanța cutit sinucidere Negru Vodă
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close