Antena 3 CNN Actualitate Locale Localitatea din România unde oamenii s-au îmbulzit să facă poze cu ursul după ce s-a dat vestea prin RO-Alert

Localitatea din România unde oamenii s-au îmbulzit să facă poze cu ursul după ce s-a dat vestea prin RO-Alert

Cel puțin trei oameni au sunat la 112 pentru a anunța prezența unui urs într-o localitate. Zeci de localnici au ignorat avertismentele autorităților și au mers să vadă sălbăticiunea.

Localitatea din România unde oamenii s-au îmbulzit să facă poze cu ursul după ce s-a dat vestea prin RO-Alert
Sursa foto: adevarul.ro
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Aug 2023   •   23:47

S-a întâmplat în Mărăcineni, comună lipită de orașul Buzău. În loc să stea în case, după mesajul Ro-Alert care anunța prezența unui urs, mulţi curioşi s-au strâns pe un pod de unde puteau zări mai bine sălbăticiunea.

Pe o înregistrare postată de un tânăr din localitate se observă cum oamenii își fac loc să prindă o poziție cât mai bună.

Ursul, de aproximativ trei ani, conform aprecierilor făcute de specialiști, s-a pierdut în vegetația uscată. După primirea celui de-al treilea apel la 112, autoritățile au emis mesaj de avertizare prin Ro-Alert, iar jandarmii au început să patruleze.

"Concomitent cu luarea măsurii îndepărtării persoanelor adunate în zonă, a fost emis mesaj Ro Alert. Rugăm cetățenii ca atunci când observă un urs să nu se apropie de el și să apeleze sistemul unic 112, iar în situația primirii avertizărilor Ro Alert să respecte indicațiile transmise", declară Georgiana Naziru, de la Jandarmeria Buzău, potrivit adevarul.ro.

Urșii părăsesc pădurile de la munte și ajung din ce în ce mai des în comune și orașe de câmpie.

×
Subiecte în articol: urs Buzau Mărăcineni
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close