Antena 3 CNN Actualitate Locale Blestem în familia studentei la Medicină ucisă de iubit. A murit şi vărul Andreei, în vârstă de 17 ani, la o zi după îmormântarea tinerei

Blestem în familia studentei la Medicină ucisă de iubit. A murit şi vărul Andreei, în vârstă de 17 ani, la o zi după îmormântarea tinerei

Tragediile se ţin lanţ în familia tinerei studente la Medicină care a fost ucisă cu sânge rece de iubit. 

de Cosmin Criste    |    30 Mar 2024   •   15:29

Verișorul Andreei a murit la doar o zi după înmormântarea tinerei. 

Băiatul în vârstă de 17 ani a fost lovit de o mașină, chiar sub ochii mamei. 

La începutul lunii, verișorul Andreei a încercat să traverseze neregulamentar strada, moment în care a fost lovit de o mașină. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat la spital în stare extrem de gravă. 

Ultimele săptămâni din viață și le-a petrecut pe patul de spital, astfel că nu a fost prezent la înmormântarea verișoarei lui. 

Ieri, tânărul de 17 ani și-a dat ultima suflare, la doar o zi distanță de când familia a condus-o pe Andreea pe ultimul drum. 

Vestea a căzut ca un trăsnet pentru familie și întreaga comunitate din satul natal al celor doi. 

Acum, cu ultimele puteri, cei îndurerați se pregătesc din nou de înmormântare.

Potrivit unor surse din anchetă, după ce a ucis-o pe Andreea, băiatul i-a curățat trupul de sânge și-a aranjat părul în jurul gâtului, ca să-i ascundă rănile. 

Anchetatorii au găsit la locul faptei și arma crimei. Este vorba de un cuțit de dimensiuni mari. 

Totodată, în urma verificărilor și investigațiilor făcute în casă, anchetatorii au descoperit, într-un rucsac abandonat pe holul apartamentului, mânerul unui cuțit de dimensiuni mici, dar și mai multe prosoape îmbibate cu sânge, despre care criminalul a mărturisit în fața anchetatorilor că le-a folosit în momentul în care a încercat să șteargă urmele. 

Toate aceste mărturii șocante, spun procurorii, scot la iveală un comportament extrem de violent, dar și furia cu care studentul la Medicină și-a atacat victima.

×
Subiecte în articol: studenta medicina
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close