Antena 3 CNN Actualitate Locale Un român s-a trezit cu credit la bancă de 37.800 lei, după ce a sunat la un număr de pe Facebook

Un român s-a trezit cu credit la bancă de 37.800 lei, după ce a sunat la un număr de pe Facebook

Un bărbat din Suceava s-a trezit cu datorii la bancă după ce a sunat la un număr de telefon de pe Facebook. Polițiștii au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunilor de înșelăciune.

Un român s-a trezit cu credit la bancă de 37.800 lei, după ce a sunat la un număr de pe Facebook
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Dec 2023   •   23:24

Suceveanul a fost păcălit cu o sumă mare de bani după ce a răspuns unui anunț fals de pe Facebook, care promitea câștiguri prin cumpărarea de acțiuni la Romgaz, scrie monitorulsv.ro.

Păgubitul a pierdut 3.750 lei și s-a trezit cu un credit bancar de 37.800 lei, doar pentru că a sunat la acel număr de pe Facebook. Bărbatul a povestit polițiștilor că, în luna septembrie 2023, a văzut pe Facebook un anunț prin care se oferea oportunitatea investirii în societatea respectivă. Bărbatul a apelat numărul de telefon din anunț, ocazie cu care a discutat cu o persoană ce s-a recomandat a fi din cadrul Romgaz.

A acceptat apoi să învestească suma de 1.250 lei. Persoana vătămată a fost contactată apoi telefonic, de către o altă persoană, ce s-a recomandat a fi din partea aceleiași societății, aceasta solicitându-i bărbatului depunerea a încă 2.500 lei la un ATM, pentru a putea retrage câștigul inițial. Bărbatul din Vadu Moldovei s-a deplasat în Suceava și a depus suma de 2.500 lei.

Escrocii au luat credit de la bancă prin aplicația instalată pe telefonul victimei

Pe 11 decembrie, la solicitarea telefonică a unei alte persoane ce s-a recomandat reprezentant al Romgaz, bărbatul și-a deschis cont bancar separat, în cursul aceleiași zile fiind contactat telefonic de aceeași persoană ce i-a solicitat deschiderea contului și permițând accesul acesteia la telefon, prin aplicația informatică Any Desk, care permite control de la distanță.

Pe 14 decembrie 2023, cu ocazia deplasării la sucursala bancară unde și-a deschis contul, omul din Vadu Moldovei a aflat faptul că pe 11 decembrie 2023 a solicitat un credit în valoare de 37.800 lei.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunilor de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

×
Subiecte în articol: Suceava Facebook Romgaz
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close