Antena 3 CNN Actualitate Locale Alcool pentru minori la petrecerea organizată de Primăria din Ulmeni. Un copil a ajuns la spital

Alcool pentru minori la petrecerea organizată de Primăria din Ulmeni. Un copil a ajuns la spital

Petrecere organizată de primărie, cu alcool pentru minori. S-a întâmplat în oraşul Ulmeni, la evenimentul organizat de Ziua Internațională a Rromilor.

de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Apr 2024   •   11:34

Un băiat în vârstă de 13 ani a plecat de la petrecere pe bicicletă, iar pe drum s-a dezechilibrat și a căzut, rănindu-se la cap, dar și la spate.

A fost transportat la spital cu o ambulanță SMURD pentru îngrijiri medicale. A fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliția a deschis dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și cercetează cum a ajuns un minor să consume o cantitate atât de mare de alcool fără ca adulții să vadă.

”Astăzi, 6 aprilie a.c., în jurul orei 19.00, poliția a fost sesizată prin SNUAU 112, că un băiat, de 13 ani, domiciliat în localitatea Chelința, care se deplasa cu o bicicletă, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut, rănindu-se.

Băiatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Se desfășoară cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Maramureș.

×
Subiecte în articol: alcool minori petrecere Ulmeni
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close