Antena 3 CNN Actualitate Locale Mesaj plin de durere al iubitei omului de afaceri din Sibiu, ucis de trei indivizi mascați în propria casă

Mesaj plin de durere al iubitei omului de afaceri din Sibiu, ucis de trei indivizi mascați în propria casă

Adriana Viliginschi, iubita omului de afaceri bătut, duminică noaptea, în propria casă, a postat un mesaj sfâșietor pe rețelele sociale, după moartea bărbatului.

de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Noi 2023   •   09:59

Femeia a anunțat moartea iubitului ei, Adrian Kreiner, alături de care trăia de 18 ani.  

”Cei care ne-au atacat duminică noaptea, în timp ce dormeam, prin faptele lor au reușit să îl omoare pe iubitul meu, logodnicul meu, bărbatul meu din ultimii 18 ani, Adrian Kreiner. 

Acum o oră a fost confirmat decesul... Vă mulțumesc pentru toate gândurile bune și vă rog pe voi toți și presa ca în perioada următoare să îmi respectați intimitatea durerii pe care mereu am trăit-o în liniște.  

Toate informațiile legate de priveghi și înmormântare le voi face publice”, anunța, seara trecută, Adriana Viliginschi.  

Cei care ne-au atacat duminică noaptea, in timp ce dormeam, prin faptele lor au reușit sa il omoare pe, iubitul meu,...

Publicată de Adriana Viliginschi pe Marţi, 7 noiembrie 2023

Adrian Kreiner, un om de afaceri din Sibiu, a fost atacat de trei indivizi mascați în propria casă, duminică noaptea. Bărbatul a fost legat și bătut cu bestialitate până a rămas inconștient. Fiica lui a fost amenințată cu un pistol de cei trei indivizi, enervați de faptul că nu găsesc nimic de valoare în casă.  

Alarma la 112 a fost dată de iubita bărbatului care a reușit să se ascundă într-un dulap după ce tâlharii au pătruns în casă. 

Hoții au reușit să plece cu câteva ceasuri și bijuterii de lux, însă polițiștii nu au reușit încă să îi prindă. 

Adrian Kreiner avea o companie care produce piese pentru industria auto. 

Locuința lui din Sibiu este evaluată la o jumătate de milion de euro. 

 

×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close