Antena 3 CNN Actualitate Litoralul românesc nu a dus lipsă de turişti | Valoarea medie a unei vacanţe la mare

Litoralul românesc nu a dus lipsă de turişti | Valoarea medie a unei vacanţe la mare

Litoralul românesc nu a dus lipsă de turişti, cele mai aglomerate intervale fiind finalul lunii iunie şi jumătatea lunii august.

Litoralul românesc nu a dus lipsă de turişti | Valoarea medie a unei vacanţe la mare
Sursa foto: Agerpres
de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Sep 2023   •   18:29

Valoarea medie a unei vacanţe pe litoralul românesc, în sezonul estival 2023 a fost de 546 de euro pentru două persoane, iar din totalul rezervărilor, 26% au fost achitate cu vouchere de vacanţă. Durata medie a sejurului a fost 4,8 nopţi, arată datele touroperatorului Litoralulromanesc.ro, potrivit News.ro.

"Sezonul vacanţelor pe litoralul românesc a ajuns aproape la final, iar unii turişti se grăbesc să îşi achiziţioneze sejururile la Marea Neagră pentru vara viitoare încă de acum.

Primele rezervări în hotelurile din staţiunile de la mare pentru 2024 au fost deja făcute", anunţă Litoralulromanesc.ro.

"Privit în ansamblu, sezonul 2023 a fost unul destul de complicat pentru operatorii de turism de pe litoral. Totuşi, agenţia noastră a reuşit să se adapteze contextului şi să înregistreze o creştere a rezervărilor cu 25% faţă de anul trecut, lucru ce se datorează continuării procesului de digitalizare, implementării unor soluţii software, precum şi reacţiei rapide la nevoile turiştilor. Am avut perioade în care agenţii noştri abia au făcut faţă fluxului mare de solicitări, dar şi perioade de acalmie, cauzate, în principal, de factori externi, aşa cum a fost greva din educaţie în luna iunie, care a temperat ritmul rezervărilor. Cu toate acestea, litoralul autohton nu a dus lipsă de turişti, cele mai aglomerate intervale fiind finalul lunii iunie şi jumătatea lunii august. Unii dintre ei, în general turişti fideli acestei destinaţii, ne-au contactat pentru a-şi rezerva sejurul din 2024 chiar din momentul în care şi-au încheiat concediul de anul acesta", afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Citeşte şi: Dimineţile sunt tot mai reci pe litoral. Turiştii nu se sperie şi profită de fiecare moment

Peste 36% din totalul celor care au ales litoralul românesc în această vară sunt din Capitală. Pe locul secund se află judeţul Prahova, cu 5,92% din totalul turiştilor veniţi pe litoral, iar pe poziţia a treia se află judeţul Cluj, cu 5,27% din total. În continuare, topul 10 al judeţelor din care vin la mare turişti este format din: Timiş (5,20%), Braşov (4,44%), Iaşi (4,30%), Argeş (2,75%), Bacău (2,14%), Dolj (2,14%) şi Suceava (2,10%). La polul opus se situează judeţele Tulcea, Ialomiţa, Mehedinţi şi Sălaj, care, cumulat, nu adună nici două procente.

Potrivit datelor Litoralulromanesc.ro, principala categorie de turişti care alege staţiunile de la Marea Neagră ca destinaţie de vacanţă, respectiv 68% din total, este formată din familii. Următoarea categorie e reprezentantă de cupluri, 22% din total. În ceea ce priveşte clasamentul pe criteriul "vârstă", 41,9% dintre turiştii care aleg litoralul autohton au vârste cuprinse între 25 şi 44 ani, urmaţi de cei din segmentul de vârstă 45-54 ani, care reprezintă 28% din total. Pe locul trei se află seniorii din categoria de vârstă 55-64 de ani, respectiv 12%.

 

×
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close