Antena 3 CNN Actualitate Inedit E adevărat că Ceaușescu a furat mașina Regelui Mihai? Cui i-ar fi făcut-o cadou

E adevărat că Ceaușescu a furat mașina Regelui Mihai? Cui i-ar fi făcut-o cadou

E adevărat că Ceaușescu a furat mașina Regelui Mihai? Cui i-ar fi făcut-o cadou
23 Oct 2019   •   16:24

Regele Mihai I al României a avut în grajul său un automobil Cadillac 75 Imperial. Mașina avea un motor V8 de 5640 cc ce dezvolta 150 de cai putere, un lucru rar pentru acele vremuri.

Odată cu instaurarea Guvernului Petru Groza, Cadillac-ul trece în proprietatea statului. Automobilul este folosit foarte puțin în următorii ani, deși primește o armură pentru a fi transformat într-un vehicul blindat, scrie Shtiu.ro.

În anul 1977, Nicolae Ceaușescu, deja președintele României la acea vreme, află că Santiago Carillo (1915-2012), liderul Partidului Comunist din Spania, este în căutarea unui asemenea model.

„Ceaușescu mi-a dat acest Cadillac, care, sincer, avea pe el atâta armură încât părea un autobuz. Îl furase de la Regele Mihai. Pe stradă făcea un zgomot infernal”, avea să-și aducă aminte Carillo, în cartea „Automobilul în istoria Spaniei”. După ce mașina a plimbat toți liderii comuniști din Europa, automobilul se află astăzi într-o colecție privată din Madrid, capitala Spaniei. Cadillacul 75 Imperial este încă în stare de funcționare.
 

De-a lungul timpului, 38 de automobile au facut parte din colecția Regelui Mihai. Printre ele se numără Rolls-Royce-ul Regelui Ferdinand, Hispano-Suiza, preferatele sale au fost un Mercedes-Benz 540K și un Jaguar SS 100 Supersport.

×
Subiecte în articol: nicolae ceausescu
Parteneri
Primele rezultate ale anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon
x close