Antena 3 CNN Actualitate Gabriela Firea anunţă că începe o anchetă în cazul tragediei de la Iaşi

Gabriela Firea anunţă că începe o anchetă în cazul tragediei de la Iaşi

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a solicitat Autorității Naționale pentru Protecția Copilului să verifice situația unui copil din Iași, plecat din țară împreună cu tatăl său, care ar fi suspect principal pentru uciderea mamei băiatului. ANPDCA urmează să trimită, la Iași, Corpul de Control în acest caz.

Gabriela Firea anunţă că începe o anchetă în cazul tragediei de la Iaşi
Sursa foto: Gabriela Firea/Facebook
de Georgiana Adam    |    22 Iul 2022   •   22:51

"Recunosc, este un caz care m-a înfiorat şi m-a revoltat, pentru că arată cum o situaţie de violenţă în familie se poate răsfrânge asupra unui copil, iar consecinţele sunt devastatoare.

De aceea, prin ANPDCA, am solicitat de urgenţă Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului să ne prezinte toate detaliile acestui caz. Înţeleg că au existat mai multe plângeri de violenţă în familie, una dintre ele depusă chiar de mama copilului, în 2019.

Însă tot atunci, potrivit datelor pe care le avem deja de la DGASPC Iaşi, femeia ar fi cerut explicit ca băiatul să rămână în grija tatălui, în cele trei zile în care ea a fost găzduită în centrul pentru protecţia victimelor violenţei domestice.  

Cu toate acestea, atunci s-a solicitat monitorizarea cazului de către Serviciul Public de Asistenţă Socială Iaşi. Specialiştii DGASPC au derulat evaluări periodice asupra copilului, acum în vârstă de 8 ani, însă potrivit concluziilor acestora, nu au existat niciodată semne care să ridice suspiciuni de abuz sau violenţă a bărbatului la adresa copilului", a transmis Gabriela Firea.

Citiţi şi: Copil de 8 ani dispărut după ce a fost lăsat în grija tatălui, suspect de uciderea mamei 

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea ancheta tragedie Iași copil
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close