Antena 3 CNN Actualitate Exces de putere. Un dosar vedetă îi explodează lui Kovesi în față

Exces de putere. Un dosar vedetă îi explodează lui Kovesi în față

Exces de putere. Un dosar vedetă îi explodează lui Kovesi în față
Sursa foto: foto: captura Antena 3
19 Iul 2019   •   21:21

Săptămâna aceasta, un dosar vedetă i-a explodat în față fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi.

Fostul senator PC Mircea Banias şi 38 de inculpaţi din dosarul importurilor ilegale din Portul Constanţa au fost achitaţi, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost instrumentat de procurorul Gheorghe Bocsan, plecat între timp din DNA, potrivit Luju.ro. Procurorul Lucian Papici, și el plecat din DNA, a confirmat rechizitoriul.

Sursa citată mai arată, potrivit informațiilor din minută că 28 din cei 39 de inculpații au stat în arest 3.208 zile.

"Ce au constat judecătorii? Că rechizitoriul era o mizerie, că nu existau probe, că ceea ce se prezenta drept probe nu puteau fi susținute în niciun fel. Mai mult decât atât, erau utilizate așa-zise interceptări telefonice, respectiv erau depuse la dosar convorbiri care nu avuseseră loc.

Erau prezentate persoane cu identități false - adică se spunea că cineva care spunea ceva era persoana X. Ce să vezi, nu era persoana X. Și seria ticăloșiilor din acest abuz este lungă - peste 1.500 de pagini", a spus Adrian Ursu.

Mărturie tulburătoare după opt ani de umilințe

Una dintre victimele acestui abuz, Adriana Mironescu, soția lui Laurențiu Mironescu, una dintre "vedetele" acestui dosar încheiat după 8 ani cu achitare, a povestit la "Exces de putere" umilințele și suferințele prin care a trecut.

"Multe dintre convorbirile prezentate drept dovezi nici nu au mai ajuns în dosar. Ele erau doar 'scăpate' presei, ca să creeze senzația că se întâmpla ceva. (...) Abuzurile au fost multe. Peste unul dintre cei din dosar au intrat mascații în casă cu armele, ei având un copil autist de 2 ani și ceva.

O persoană a murit, o persoană a făcut atac cerebral", mărturisește Adriana Mironescu.

Iată minuta completului de 5 de la ÎCCJ:

"Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie si de inculpatii Ciobanu Mihai, Dragutel Cezar Stefan si Scriosteanu Ionut Marius impotriva sentintei penale nr.236 din data de 22 martie 2016 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala, in dosarul nr.2540/1/2012.

In baza art.275 alin. (2) din Codul de procedura penala obliga apelantii intimati inculpati Ciobanu Mihai, Dragutel Cezar Stefan si Scriosteanu Ionut Marius la plata sumei de cate 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat. In baza art.275 alin. (3) din Codul de procedura penala cheltuielile judiciare ocazionate de solutionarea apelului declarat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie raman in sarcina statului. In baza art.275 alin. (6) din Codul de procedura penala onorariile partiale cuvenite aparatorilor desemnati din oficiu pana la prezentarea aparatorilor alesi pentru apelantii intimati inculpati Ciobanu Mihai, Dragutel Cezar stefan si Scriosteanu Ionut Marius si pentru intimatii inculpati Abed Ibrahim El Desouki Othman Ayoub, Ali Amer, Bani Mustafa Akram Naser Abdel Rahman, Banias Mircea Marius, Barbu Andreea Emilia, Bogatu Eugen, Bratu Liviu Costel, Budai Sorin, Cadir Sunai, Catargiu Laurentiu, Culea Mihai, Didilescu Ioan Dan, Dodu Marin, Durbac Liviu Adrian, Guo Ning, Ionita Ion Marius, Ionita Ionela, Iordanescu Marian Ionut, Miao Rongsheng, Milea Adrian, Mironescu Laurentiu, Mohamad Rouchdi, Ni Jinming, Ni Jinping, Olteanu Claudiu Constantin, Patrascu Adrian Sorin, Paun Corneliu, Paun Lucian, Pilca Aurelian Catalin, Riscu Adrian, Rosculet Valentin, Tudoran Dragos Iulian, Tudoran Horia Dan, tiripan Valentin si Zhang Qing, in suma de cate 600 lei si onorariul cuvenit aparatorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpatul El Haj Ahmad, in suma de 1253 lei, raman in sarcina statului. In baza art.275 alin. (6) din Codul de procedura penala, onorariile cuvenite interpretilor de limba araba si limba chineza se suporta din fondurile Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Definitiva. Pronuntata, in sedinta publica, astazi 15 iulie 2019".

×
Subiecte în articol: Exces de putere
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close