Antena 3 CNN Actualitate El este Alexandru, bărbatul care a murit după accidentul provocat de actrița Monica Odagiu, în Bucureşti

El este Alexandru, bărbatul care a murit după accidentul provocat de actrița Monica Odagiu, în Bucureşti

Apar noi detalii din accidentul provocat, ieri, de actrița de Monica Odagiu în Bucureşti, în urma căruia Alexandru, un bărbat de 33 de ani a murit. Atenţie, urmează informaţii şi imagini cu impact emoţional.

El este Alexandru, bărbatul care a murit după accidentul provocat de actrița Monica Odagiu, în Bucureşti
Sursa foto: observatornews.ro | Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Apr 2023   •   23:48

Momentul în care actriţa Monica Odagiu l-a lovit mortal pe Alexandru cu maşina în București a fost surprins două camere de supraveghere instalate în intersecția în care a avut loc accidentul, una la un magazin privat, iar alta ține de Poliția Locală sector 1 şi au fost prezentate luni, la Antena 3 CNN. 

Potrivit primelor informaţii, actriţa Monica Odagiu venea dinspre Calea Victoriei pe strada Ştirbey Vodă. În momentul în care a ajuns în dreptul stației de autobuz Luterană, actriţa spune că bărbatul i-ar fi apărut pur şi simplu în faţă.

Poliţiştii iau în calcul mai multe ipoteze. Una dintre ele ar fi că tânărului i s-ar fi făcut rău. O altă explicație ar fi cea a sinuciderii.

Pe filmare se vede momentul în care actriţa Monica Odagiu trage brusc de volan în încercarea de a-l evita pe bărbat, dar e prea târziu. 

Alexandru, tânărul de 33 de ani, a murit pe loc. Cauza decesului bărbatului este traumatism cranio-cerebral cu leziuni incompatibile cu viața, spun medicii legiști. 

În următoarele 2-3 săptămâni vor veni și rezultatele analizelor toxicologice, pentru a se vedea dacă bărbatul, victima, era sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe interzise. 

Citeşte şi: Av. Adrian Cuculis, după ce Monica Odagiu a accidentat mortal un om: "Un kilometru în plus la viteză îţi poate schimba încadrarea faptei"

"Nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins"

Între timp, actrița Monica Odagiu a postat și un mesaj de regret pe rețelele de socializare. Ea spune că este cu gândul la familia care și-a pierdut ruda, bărbatul de 33 de ani și, de asemenea, spune că este înspăimântată și nu dorește nimănui să treacă prin ce a trecut ea şi cere tuturor ca legea să fie lăsată să-și spună cuvântul.

"Astăzi am trăit o experiență tragică, fiind pusă într-o situație in care efectiv nu am mai avut ce să fac decât să privesc neputincioasă cum se stinge un om în fața mea, deși am încercat să evit acest tragic eveniment.

Sunt traumatizată pentru că nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins și nu doresc nimănui să treacă prin asta.

Îmi cer scuze tuturor celor care așteptau o reacție imediată din partea mea, dar vă rog să mă credeți că în acele momente nu am fost în stare.

Departe de mine gândul de a ascunde vreo chestiune relevantă vizavi de acest tragic eveniment și vreau să subliniez că totul a fost înregistrat pe camerele video, iar cei care se ocupa de caz si au apucat să le verifice apreciază că nu am greșit, reacțiile mele în acele clipe fiind firești și corecte.

Primele mele gânduri merg spre o familie care astăzi a pierdut pe cineva iubit. Din păcate eu nu am putut schimba în niciun fel acest final, deși am făcut tot ceea ce se putea face in acele secunde pentru a evita o tragedie.

Vă rog pe toți să mă înțelegeți că în aceste momente am și eu nevoie de liniște ca să pot să trec peste șoc. Vă mulțumesc dacă lăsați legea să-și spună cuvântul", a scris actriţa Monica Odagiu pe pagina sa de Facebook. 

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close