Antena 3 CNN Actualitate Educație Legea care le interzice minorilor să fumeze în şcoli şi în locurile publice, adoptată de Senat. Cum vor fi sancţionaţi elevii

Legea care le interzice minorilor să fumeze în şcoli şi în locurile publice, adoptată de Senat. Cum vor fi sancţionaţi elevii

Senatul a adoptat un proiect de lege care le interzice minorilor să fumeze în şcoli şi în alte locuri publice, precum parcuri, mijloace de transport, săli de spectacol, gări şi aeroporturi.

Legea care le interzice minorilor să fumeze în şcoli şi în locurile publice, adoptată de Senat. Cum vor fi sancţionaţi elevii
Sursa foto: pixabay
de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Feb 2023   •   13:28

Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă de modificare a Legii 349/2002, care urmăreşte să prevină şi să combată fumatul în şcoli şi nu numai.

Astfel, proiectul le interzice elevilor care nu au împlinit 18 ani să fumeze în unităţile de învăţământ, precum şi pe o rază de 200 metri în jurul acestora.

Mai mult, minorii nu vor putea să mai fumeze în anumite locuri publice, precum drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţii economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi, potrivit Agerpres.

În caz contrar, aceştia vor fi sancţionaţi cu o amendă care ar urma să fie cuprinsă între 100 și 500 de lei, potrivit textului propunerii.

Citeşte şi: Un băiat de 16 ani din Brăila a fost înjunghiat de cinci ori, în afara curţii liceului | Agresorul a dat cu cuţitul în neştire

Propunerea legislativă ar fi trebuit să fie dezbătută și aprobată de Senat până în luna decembrie, însă proiectul a fost adoptat mult mai repede.

Conform celui mai recent studiu al Agenției Naționale Antidrog, 12,4% dintre cei care fumează încep înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, potrivit Agerpres.

Propunerea a primit avizele necesare şi urmează să fie dezbătută  de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Cu toate acestea, societatea civilă a avertizat că această măsură nu va limita consumul de tutun, ci îi va face pe tineri să renunţe să mai socializeze în locurile publice, se arată în proiectul de act normativ, potrivit edupedu.ro.

×
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close