Antena 3 CNN Actualitate Artiştii români, în doliu după moartea lui Nosfe: "E un coşmar! Vreau să mă trezesc din el şi să fii lângă mine"

Artiştii români, în doliu după moartea lui Nosfe: "E un coşmar! Vreau să mă trezesc din el şi să fii lângă mine"

Este doliu în lumea muzicii după ce Nosfe, unul dintre cei mai cunoscuți rapperi din România, a murit la scurt timp după un concert. Artistul avea 37 de ani.

Artiştii români, în doliu după moartea lui Nosfe: "E un coşmar! Vreau să mă trezesc din el şi să fii lângă mine"
de Claudia Popovici    |    16 Oct 2022   •   18:21

Nosfe, pe numele său real Darius Vlad Crețan, era co-fondatorul Şatra Benz, iar potrivit unor surse, acesta ar fi suferit un infarct, noaptea trecută, după un concert susţinut în Bucureşti, la Romaero.

Mai mulţi artiști români s-au declarat șocați de vestea tragică şi au postat mesaje de condoleanțe pe reţelele sociale, pentru a-și lua rămas bun de la colegul și prietenul lor.

"Sunt în lacrimi. Nu îmi vine să cred... Darius nu mai e cu noi?  Imposibil. Avea doar 37 de ani și toată viața în față și energia cât zece oameni.

Unul dintre cei mai muncitori și ambițioși artiști pe care i-am cunoscut. Un suflet imens, mereu deschis și recunoscător.

Ultima mea discuție cu el pe WhatsApp...Odihnește-te în pace, Unchiule NOSFE", spune Florin Grozea.

"În situații de genul acesta se termina cuvintele. Multă putere familiei! Condoleanțe! Nosfe, ne vedem dincolo", a scris si Chef Florin Dumitrescu.

"Ne-am văzut acu 2 seri, şi ieri ți-am cerut piesa aia de o aveam împreună, ca trăseseși strofă la ea şi m-a spart când am auzit-o. nu mai apucăm să o scoatem. Arata-le la îngeri cine i cel mare G. te iubesc", a scris şi Liviu Teodorescu. 

"Iubirea mea de ce?
Ai fost prima persoană care a avut încredere în mine şi ai plecat fix la mijlocul drumului :( ce coșmar, vreau să ma trezesc din el şi să fii lângă mine sa te pup. Te iubesc mult de tot", a transmis pe instagram lukbeats

A murit Nosfe de la Şatra Benz. Artistul avea numai 37 de ani

Vestea morţii lui Nosfe a fost făcută, astăzi, pe pagina de Facebook a formaţiei.

"Cu regret și durere vă anunțăm ceva ce nu ne-am fi dorit să vă anunțăm niciodată.

Fratele nostru NOSFE a plecat dintre noi azi noapte. Ne aflam intr-o situație delicată și procesăm cu greu pierderea. Orice gând bun și orice susținere morală ajută enorm. Momentan e tot ce putem comunica. Te iubim frate! Somn senin și trecere lină!", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Şatra Benz.

Cine este Nosfe

În vârstă de 37 de ani, rapperul Nosfe activa atât pe plan solo, cât și în celebra trupă Șatra Benz.

De asemenea, Nosfe a colaborat și cu Ruby pentru piesa „Condimente”. Era de 20 de ani în piața muzicală.

Nosfe s-a născut pe 24 martie 1985 în Galați. A performant în primul său concert în Galați, iar al doilea a fost în Brăila. Nosfe era căsătorit și avea o fetiță.

A lansat mai multe albume printre care „Uncle Benz”, „Caps Locked”, „Rollin Stoned 2” și „Înainte Nosferatu”.

×
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close