Antena 3 CNN Actualitate Doi minori, sechestrați și violați de trei bărbați. Suspecții au fost reținuți

Doi minori, sechestrați și violați de trei bărbați. Suspecții au fost reținuți

Doi minori, sechestrați și violați de trei bărbați. Suspecții au fost reținuți
Sursa foto: foto: Pixabay.com
22 Aug 2019   •   16:54

Trei bărbaţi suspectaţi că au sechestrat şi au agresat sexual doi minori (fapte comise în anul 2013) au fost reţinuţi pentru lipsire de libertate şi viol, a anunţat, joi, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Cercetările în acest caz au început în luna iunie a acestui an, în urma autosesizării Parchetului General.

"În fapt în luna iunie 2019, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma analizării rezultatelor percheziţiei informatice într-un dosar în instrumentare, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol. În vederea efectuării cercetărilor în cauză au fost delegaţi poliţişti din cadrul Biroului Agresiuni Sexuale din Poliţia Capitalei", se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, faptele au fost comise în aprilie 2013.

"Au fost efectuate investigaţii şi audieri, iar în urma tuturor cercetărilor s-a stabilit că în luna aprilie a anului 2013 trei bărbaţi de 23, 28 şi respectiv 29 de ani ar fi lipsit de libertate în mod ilegal doi minori, pe care i-au adus într-un apartament situat pe raza sectorului 2, sub ameninţări i-ar fi constrâns să întreţină relaţii sexuale, i-ar fi agresat şi supus la umilinţe", precizează DGPMB.

Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: minori barbati
Parteneri
Cod galben de vreme rea pentru jumătate de țară
x close