Antena 3 CNN Actualitate Descoperire șocantă făcută de medicii care l-au tratat pe Mario Iorgulescu. Așa ceva se întâmplă extrem de rar!

Descoperire șocantă făcută de medicii care l-au tratat pe Mario Iorgulescu. Așa ceva se întâmplă extrem de rar!

Descoperire șocantă făcută de medicii care l-au tratat pe Mario Iorgulescu. Așa ceva se întâmplă extrem de rar!
Sursa foto: sursă foto: Instagram
24 Oct 2019   •   00:00

Medicii care l-au tratat pe Mario Iorgulescu după producerea cumplitului accident provocat de acesta, soldat cu moartea unui om, au făcut o descoperire uluitoare în momentul în care au încercat să-i aline suferința.

Potrivit unor surse medicale, doctorii care încercau, pe deoparte, să-l mențină în viață, iar pe altă parte, să-i calmeze durerile, s-au lovit de o problemă la care nu se așteptau.

Sursele citate au mărturisit că Iorgulescu Jr. nu ar fi răspuns la morfină! Acest fenomen, care se întâmplă foarte rar, ar fi apărut ca urmare al faptului că pacientul era drogat – lucru anunţat, ulterior, de Parchet.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări in rem cu privire la infracţiunile de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi substanţelor psihoactive. Conform buletinului de analiză toxicologică rezultă că unul dintre conducătorii auto avea o concentraţie de 1,96 g/l alcool pur în sânge la momentul primei prelevări a mostrelor biologice şi de 1,76 g/l alcool pur în sânge la momentul celei de-a doua prelevări, urmând a se dispune calculul retroactiv al alcoolemiei”, a declarat, la momentul respectiv, reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care a explicat că buletinul de analiză a evidenţiat faptul că acelaşi şofer (Mario Iorgulescu) a fost depistat pozitiv pentru cocaină la testul imunologic rapid, potrivit Spynews.ro.

×
Parteneri
Averea lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL
x close