Antena 3 CNN Actualitate Daniel Osmanovici este la jumătate de drum. Au trecut 19 ore, urmează alte 18 din MARATON

Daniel Osmanovici este la jumătate de drum. Au trecut 19 ore, urmează alte 18 din MARATON

Daniel Osmanovici este la jumătate de drum. Au trecut 19 ore, urmează alte 18 din MARATON
30 Noi 2014   •   00:54
Colegul nostru de la Observator, Daniel Osmanovici, face un gest special pentru Kassandra, o fetiţă greu încercată de soartă, chinuită chiar de bunica ei. 
 
Fetiţa are oasele distruse de bătăi şi trupul plin de proteze, dar nu şi-a pierdut speranţa. Daniel Osmanovici are de gând să stabilească un nou record, pentru cel mai lung buletin meteo din lume. Mai exact, Daniel va sta în emisie 37 de ore, pentru cele 36 de intervenţii chirurgicale pe care le-a avut Kassandra până acum şi pentru cea de-a 37-a, care urmează.

URMĂRIŢI MARATONUL LUI DANIEL OSMANOVICI ÎN DIRECT
 
Dar Daniel Osmanovici nu este singur în acest demers. Ce vedete i s-au alăturat pe acest drum şi ce i-au transmis micutei, aflati din materialul următor: 

×
Subiecte în articol: Daniel Osmanovici maraton Fundatia Mereu Aproape operatii
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close