Antena 3 CNN Actualitate Cutremurul puternic care ar putea zgudui România în următorii ani. Avertismentul alarmant al specialiștilor

Cutremurul puternic care ar putea zgudui România în următorii ani. Avertismentul alarmant al specialiștilor

La 47 de ani de la cutremurul devastator care a lovit România în 1997, românii sunt încă în pericol. Specialiștii avertizează un cutremur mult mai puternic ca acela, iar în acest moment, multe clădiri din țară stau să cadă.

de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Mar 2024   •   16:48

Se împlinesc 47 de ani de la cel mai mare cutremur care a zguduit ţara noastră în 1977. În acest moment, Capitala nu pare pregătită pentru a face faţă unui eventual seism. În Bucureşti sunt peste 300 de clădiri încadrate în clasa 1 de risc seismic şi riscă să se prăbuşească. Conform specialiştilor, un cutremur chiar mai puternic decât cel din '77 ar putea avea loc oricând.

"Ne putem aştepta la un cutremur major, cel puţin la fel ca cel din '77. Ar putea fi inclusiv mai puternic. Acel cutremur aproape în mod sigur o să vină într-un interval de 100 de ani. Că e azi, mâine, peste 10 peste 50 de ani trebuie să înțelgem că nu putem prezice acest cutremur", a declarat Dr. Dragoș Toma-Dănilă, cercetător în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Urmările unui seism în Capitală ar putea fi însă devastatoare. În acest moment sunt aproximativ 350 de clădiri încadrate în clasa 1 de risc seismic. Vorbim doar despre locuinţele care au fost expertizate. În realitate, este posibil să fie mult mai multe. Acestea ar putea fi reabilitate, dar nici la acest capitol nu stăm bine.

"41 de clădiri sunt incluse în programele de reabilitare. Acest program înseamnă parte de proiectare şi parte de execuţie, toate cele 41 sunt în faza de proiectare. Aceste proiecte durează undeva la 2 ani de zile, partea de proiectare", a declarat Sebastian Petrescu, expert în cadrul Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.

Având în vedere aceste date, sute de oameni riscă să rămână printre dărmături dacă vom avea de-a face cu un cutremur major în Bucureşti. Mulţi dintre ei nici nu ştiu exact cum să reacţioneze, chiar dacă autorităţile încearcă să pregătească cetăţenii. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă are inclusiv un site, unde putem găsi indicaţii exacte, nutremurlacutremur.ro.

Întrebat cât de pregătite sunt autorităţile pentru a interveni în astfel de cazuri, şeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a spus că ar mai trebui făcute investiţii. "Mult mai bine decât înainte dar nu suficient de bine cât ne-am dori", a precizat acesta.

Până în momentul în care vom fi pregătiţi rămâne doar să sperăm că nu se va produce un cutremur în viitorul apropiat.

×
Subiecte în articol: cutremur cutremur 1977
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close