Antena 3 CNN Actualitate Metoda prin care un cuplu a plecat de la restaurant fără să plătească, în Mangalia. Cei doi au servit doar preparate de lux

Metoda prin care un cuplu a plecat de la restaurant fără să plătească, în Mangalia. Cei doi au servit doar preparate de lux

Un cuplu a găsit o metodă ingenioasă pentru a servi mâncare scumpă la restaurant și ulterior pentru a pleca fără să plătească. Aceasta a fost pusă în aplicare la un restaurant din Mangalia.

Metoda prin care un cuplu a plecat de la restaurant fără să plătească, în Mangalia. Cei doi au servit doar preparate de lux
Sursa foto: replicaonline.ro
de Ioana Mircea    |    24 Aug 2023   •   17:01

Un cuplu, format din doi tineri a dispărut fără urmă după ce a mâncat la un restaurant din Mangalia, fără să achite nota de plată. Tinerii au comandat cel mai scump preparat din meniu, iar când a trebuit să plătească a apelat la o strategie ingenioasă.

Potrivit presei locale, tinerii au comandat sturion, unul dintre cele mai scumpe preparate din meniu.

La final au plătit doar o parte din sumă, chiar dacă nota de plată era peste 300 de lei. Ei s-au scuzat că nu au lei în portofel și că merg până la mașină pentru a lua diferența de bani, însă s-au făcut nevăzuți.

Citește și: Împușcături din cauza neînțelegerii pe dedicații, în fața unui restaurant din Constanța

"Noi avem tot felul de clienți, dar aceștia pare că au venit special să nu plătească. Băiatul a anunțat la un moment dat că nu are bani. Prietena lui s-a dus la masă, l-a înjurat, probabil că o scosese la o întâlnire. Ea a zis că are 100 de lei și au hotărât să plătească ea o parte. Ospătărița i-a spus că e în regulă, doar că ar trebui să facă cumva să aducă banii, pentru că nu poate să îi plătească ea consumația.

Nimeni nu s-a așteptat, ei erau destul de bine îmbrăcați. Consumația a fost de 306 lei, au mâncat sturion, e cel mai scump pește din meniu. Puteau să mănânce un șnițel”, a declarat pentru Replica de Constanța, patrona restaurantului, potrivit replicaonline.ro.

×
Subiecte în articol: mangalia
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close