Antena 3 CNN Actualitate Cum s-a schimbat Gheorghe Dincă de când a fost adus la Jilava: "Abia acum începe să înțeleagă ce urmează"

Cum s-a schimbat Gheorghe Dincă de când a fost adus la Jilava: "Abia acum începe să înțeleagă ce urmează"

Cum s-a schimbat Gheorghe Dincă de când a fost adus la Jilava: "Abia acum începe să înțeleagă ce urmează"
Sursa foto: foto: Agerpres
09 Oct 2019   •   12:27

Gheorghe Dincă se obişnuise ca zi de zi să fie scos de după gratii şi să-şi petreacă aproape întreaga zi la casa sa din Caracal. Chiar dacă se enerva când vedea că anchetatorii îi săpau curtea şi umblau prin toate lucrurile sale, Dincă şi-a păstrat mereu aerul de superioritate.  De când a fost transferat din arestul IPJ Olt în arestul Capitalei, iar apoi la Jilava, cel care a mărturisit că le-ar fi ucis pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu a început să se schimbe.

„Îl enervează deţinuţii. Simte că nu mai poate deţine controlul. În faţa lor e un alt om. Se vede că îi este teamă, se plânge că-l înjură, că-l scuipă, că-l ameninţă, că-i vorbesc urât. Probabil, abia acum începe să înţeleagă ce-l aşteaptă după gratii. În realitate, Dincă e un fricos”, spun surse din cadrul anchetei, citate de Adevărul.

×
Subiecte în articol: Gheorghe Dincă
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close