Antena 3 CNN Actualitate Cultură Veteranii de război continuă lupta pentru drepturi: ”Ne-am făcut datoria cu prisosinţă şi încă suntem în viaţă. Nu suntem o povară!”

Veteranii de război continuă lupta pentru drepturi: ”Ne-am făcut datoria cu prisosinţă şi încă suntem în viaţă. Nu suntem o povară!”

Veteranii de război continuă lupta pentru drepturi: ”Ne-am făcut datoria cu prisosinţă şi încă suntem în viaţă. Nu suntem o povară!”
Sursa foto: Foto: Captură Antena 3
15 Noi 2019   •   13:16

Veteranii de război, care au rămas în viaţă după anii petrecuți pe front şi supravieţuirea în închisorile comuniste, continuă lupta. De data aceasta pentru drepturile lor.

Cei care şi-au pus viaţa în luptă pentru România, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au participat la un eveniment menit sa atraga atentia instituţiilor statului să respecte drepturile veteranilor.

Adunarea solemnă a veteranilor de război de la Cercul Militar a reprezentat un prilej pentru cei care au servit România până la Stalingrad şi nu numai, şi mai sunt în viaţă, de a aduce în discuţie problemele cu care aceştia se confruntă.

”Ne-am făcut datoria cu prisosinţă şi încă suntem în viaţă. Nu suntem o povară˜, a spus generalul Marin Dragnea.

Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război are o poveste impresionantă, acesta fiind salvat de la moarte în cea mai sângeroasă bătălie din istorie, la Stalingrad, chiar de propriul cal.

 

 

×
Subiecte în articol: datorie eroi drepturi lupta
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close