Antena 3 CNN Actualitate "O creatură murdară, cu un caracter spurcat. Are să ne dea 2,5 miliarde lei". Mama Elodiei Ghinescu, după eliberarea lui Cristian Cioacă

"O creatură murdară, cu un caracter spurcat. Are să ne dea 2,5 miliarde lei". Mama Elodiei Ghinescu, după eliberarea lui Cristian Cioacă

Cristian Cioacă, condamnat în 2014 pentru uciderea soției sale, Elodia Ghinescu, a fost eliberat din închisoare, deşi pedeapsa lui expira integral în august 2028. 

"O creatură murdară, cu un caracter spurcat. Are să ne dea 2,5 miliarde lei". Mama Elodiei Ghinescu, după eliberarea lui Cristian Cioacă
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    23 Aug 2023   •   10:00

Autorul celei mai mediatizate crime din ţara noastră nu a spus niciodată ce a făcut cu trupul soţiei. 

Cristian Cioacă a părăsit sediul închisorii, cu două bagaje după el și câteva sacoșe de rafie. El a fost așteptat de cumnatul său.

"Astăzi este prima zi din restul vieţii mele!", a spus Cioacă.

Fostul polițist Cristian Cioacă, condamnat pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, a ieșit din închisoare cu cinci ani mai devreme decât prevedea pedeapsa inițială.

Chiar dacă în timpul urmării penale a picat testul detectorului, nu a recunoscut că el a ucis-o pe Elodia.

Trupul acesteia nu a fost găsit niciodată, deși s-a desfăşurat o amplă anchetă judiciară în România. 

Probele de la dosar au condus la ipoteza că a lovit-o după o ceartă din cauza infidelităţilor amândurora, a ucis-o și i-a transportat trupul într-un loc necunoscut până azi.

"Niciodată vinovăţia sa nu a fost dovedită, procesul nu s-a judecat după regulile unui proces corect, ci s-a judecat mai mult pe complete afective", spune  Maria Vasii, avocata lui Cristian Cioacă.

Vestea eliberării lui Cristian Cioacă a fost primită cu mâhnire de mama Elodiei. Emilia Ghinescu spune că este o decizie incorectă și că Cioacă ar fi trebuit închis pe viață. 

A fost luată prin surprindere de eliberarea celui care i-a ucis fiica și consideră că s-a făcut o mare greșeală.

"Nu trebuia instanţa să-i dea drumul, deoarece a săvârşit o faptă nemaipomenit de gravă, mai ales arzând şi cadavrul, deci este ceva strigător la cer.

El trebuia să-şi ispăşească pedeapsa, mai ales ca are să ne dea două miliarde şi jumătate, daune, şi mie şi fiului meu, şi băiatului. Nicio problemă, o să-l dăm în judecată urgent.

Nici nu vreau să-l văd în viaţa mea această creatură urâtă, murdară şi cu un caracter atât de spurcat", a spus mama Elodiei Ghinescu.

Fostul poliţist a fost condamnat iniţial la 22 de ani de închisoare, însă din iunie 2014 Curtea de Apel Piteşti i-a diminuat pedeapsa pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu. A fost condamnat la 15 ani şi opt luni de închisoare din care a executat doar nouă ani.

"Instanţa nu a pronunţat o soluţie corectă, legală şi temeinică, instanţa nu a avut în vedere gravitatea faptelor comise.

I-a luat viața Elodiei, a încercat să îngreuneze ancheta, a încercat să şteargă urmele infracţiunilor, să distrugă probe", spune Crina Radu, avocata familiei Ghinescu.

Avocata Elodia Ghinescu, de a cărui moarte este acuzat fostul polițist a dispărut în 2007, iar trupul său nu a fost găsit nici până acum.

×
Subiecte în articol: elodia ghinescu Cristian Cioaca eliberare
Parteneri
Crimă pe stradă, în plină zi! O femeie din Olt a fost ucisă de soț
x close