Antena 3 CNN Actualitate Cât câștigă un soldat, un căpitan, un locotent și un general în Armata Română. Salariile oficiale FOTO

Cât câștigă un soldat, un căpitan, un locotent și un general în Armata Română. Salariile oficiale FOTO

Cât câștigă un soldat, un căpitan, un locotent și un general în Armata Română. Salariile oficiale FOTO
10 Feb 2018   •   15:14

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, vineri, că pentru personalul MApN salariile vor creşte cu aproximativ 3% ca urmare a aplicării legii salarizării.

"La nivelul MApN, salariul se plăteşte în data de 15 a fiecărei luni. La acest moment, toate unităţile militare fac state de plată. La nivelul Direcţiei financiare a MApN s-au făcut simulări privind aplicarea noii legi a salarizării, pentru personalul MApN creşterea fiind de aproximativ 3%. (...) Nu aşteptăm scăderi, dar, dacă vor fi, cu siguranţă suntem pregătiţi să intervenim pentru verificări şi pentru a identifica de unde provin aceste scăderi. Vreau să precizez că potenţialele scăderi nu provin din aplicarea legii salarizării, ci din situaţii punctuale legate fie de neîntrunirea condiţiilor de acordare a unor sporuri de care a beneficiat o persoană până la un punct, fie de depăşirea plafonului stabilit de lege pentru personalul care este salarizat după regulile altor familii ocupaţionale, cum ar fi justiţia - în speţă magistraţii, sănătatea - medicii, învăţământul - profesorii", a spus Fifor, într-o declaraţie susţinută la MApN.

El a precizat că solda lunară a militarilor este alcătuită dintr-o parte fixă - solda de funcţie, solda de grad, gradaţii şi, după caz, solda de comandă - şi parte variabilă - indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi alte drepturi salariale.

Ministrul a exemplificat că în cazul unui soldat veniturile nete au crescut cu 54% în ianuarie 2018 faţă de decembrie 2016, în cazul unui subofiţer - cu 45,7%, iar în ceea ce priveşte locotenent-coloneii - cu 45,4%.

Fifor a precizat că la veniturile lunare se adaugă şi norma de hrană al cărei cuantum este de 1.000 de lei lunar.

"Nu s-au făcut simulări amănunţite la veniturile personalului civil, contractual şi ale funcţionarilor publici, dar, din discuţiile cu principalii ordonatori de credite, a rezultat că şi la acest nivel discutăm de creşteri salariale", a mai spus ministrul Apărării.

El a subliniat că în bugetul MApN pe acest an a fost inclusă şi suma pentru acordarea voucherelor de vacanţă în valoare de 1.450 de lei de persoană pentru personalul încadrat în minister.

×
Subiecte în articol: Armata Română soldat general capitan
Parteneri
Primele rezultate ale anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon
x close