Antena 3 CNN Actualitate Campania "Cel mai drag număr 3 la Antena 3" s-a încheiat. Vă mulţumim pentru ajutor şi susţinere!

Campania "Cel mai drag număr 3 la Antena 3" s-a încheiat. Vă mulţumim pentru ajutor şi susţinere!

Campania "Cel mai drag număr 3 la Antena 3" s-a încheiat. Vă mulţumim pentru ajutor şi susţinere!
Sursa foto: Foto: INTACT Images
11 Mar 2012   •   11:12
Telespectatorii Antena 3 sunt oameni foarte generoşi. Au dovedit-o sâmbătă, când au donat peste 85.000 de euro în cadrul campaniei “Cel mai drag număr 3 la Antena 3”.

Peste 42.000 de români au fost alături de noi şi de Mihai Neşu, un sportiv desăvârşit care continuă să lupte şi după ce viaţa l-a pus la o grea încercare.

Vă mulţumim că ne-aţi ajutat să strîngem fonduri pentru Fundaţia Mihai Neşu, pentru ca sportivul nostru să poată ajuta cât mai mulţi copii şi tineri aflaţi în dificultate.

85.538 euro. Este suma adunată de la ora 10, atunci când a demarat campania şi până la miezul nopţii.

42.769 mesaje au fost trimise la numărul 877. Pe tot parcursul zilei, cei care au trimis un SMS în cadrul acestei campanii au avut şansa de a câştiga un tricou al echipei Utrecht, inscripţionat cu numărul 3, numărul lui Neşu, sau un tricou al Fundaţiei pe care Mihai neşu a înfiinţat-o pentru a-i ajuta pe alţii ca el, care au probleme de mobilitate.

Au fost 14 tricouri acordate românilor care au fost alături de Mihai Neşu.

Din Olanda, Mihai Neşu a urmărit cu emoţie toată campania de strângere de fonduri. Impresionat de solidaritatea românilor, Mihai Neşu a vorbit cu bucurie despre cum vrea să-i ajute pe cei care au, ca şi el, probleme de mobilitate. Şi le este recunoscător tuturor celor care au întins o mână de ajutor trimiţând un SMS la 877.

×
Parteneri
Ultima zi de vacanţă pentru politicieni. Urmează o lună grea
x close