Antena 3 CNN Actualitate Mii de bucureşteni nu au apă caldă și căldură până joi. E avarie la Magistrala III Sud

Mii de bucureşteni nu au apă caldă și căldură până joi. E avarie la Magistrala III Sud

Zone din Sectoarele 2 și 3 ale Capitalei au rămas, marți seara, fără apă caldă și căldură până joi, din cauza unei avarii la Magistrala III Sud, informează Termoenergetica.

Mii de bucureşteni nu au apă caldă și căldură până joi. E avarie la Magistrala III Sud
Sursa foto: Profimedia Images
de Silvia Preda    |    05 Dec 2023   •   20:30

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) SA anunţă, marți, că din cauza unei avarii produse în cursul acestei după-amiezi pe Magistrala III Sud, furnizarea agentului termic pentru apă caldă și încălzire va fi sistată în zonele: Mihai Bravu, Mașina de Pâine, Doamna Ghica, Șoseaua Fundeni și Petricani, din Sectorul 2 al Capitalei.

De asemenea, avaria afectează și vor funcționa sub parametrii normali zone din Sectorul 3 (Vitan, 1 Decembrie, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Rebreanu și Lucrețiu Pătrășcanu).

Zone din Sectoarele 2 și 3, fără apă caldă și căldură

"Se vor efectua manevrele de trecere a alimentării punctelor termice din Șoseaua Ștefan Cel Mare, între Calea Floreasca și Piața Obor, pe CTE Grozăvești. Avaria s-a produs pe conducta Magistralei III Sud, la intersecția străzii Drumețului cu Calea Vitan.

Citeşte şi: Facturile tot mai mari, o povară pentru români. Oamenii renunță la căldură și la cele trei mese pe zi

Au fost începute în regim de urgență lucrările de golire a conductei, de aerisire și ulterior vor fi realizate sudurile pentru reparația avariei", informează Termoenergetica.

Termenul estimat pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării agentului termic este joi, ora 23:30.

Marți după-amiază au fost terminate lucrările de reparații pe Magistrala 1 Sud și a început încărcarea conductelor cu apă, urmând ca funcționarea pentru zonele afectate să fie reluată miercuri dimineață.

×
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close