Antena 3 CNN Actualitate Anchetă de amploare după ce o macara s-a prăbușit peste o mașină în mers, în București

Anchetă de amploare după ce o macara s-a prăbușit peste o mașină în mers, în București

Anchetă de amploare după ce o macara s-a prăbușit peste o mașină în mers, în București
de S.T.    |    03 Noi 2019   •   13:59

Sâmbătă dimineaţa, pe strada Matei Millo, nr. 5, sector 1, a avut loc un accident in care un segment dintr-o macara a căzut peste un autoturism aflat în mers. În urma acestui incident au fost înregistrate patru victime, dintre care una a fost transportată în stare de inconştienţă la Spitalul Municipal. 

Cu privire la evenimentul înregistrat sâmbătă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea și respectiv nerespectarea normelor de securitate și sănătate în muncă.

În cauză au fost cooptați specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă București, Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și ai Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat.

A fost efectuată cercetarea la fața locului, de către specialiști criminaliști și polițiști ai Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, până în prezent fiind audiate mai multe persoane.

×
Subiecte în articol: spital accident macara ancheta
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close