Antena 3 CNN Actualitate Alexandru Cumpănașu: „Își bat joc de noi toți. Nu e acceptabil așa ceva. Ne-au transmis condoleanțe, apoi s-au răzgândit”

Alexandru Cumpănașu: „Își bat joc de noi toți. Nu e acceptabil așa ceva. Ne-au transmis condoleanțe, apoi s-au răzgândit”

Alexandru Cumpănașu: „Își bat joc de noi toți. Nu e acceptabil așa ceva. Ne-au transmis condoleanțe, apoi s-au răzgândit”
23 Aug 2019   •   16:43

Alexandru Cumpănașu este revoltat de modul în care își fac treaba autoritățile în cazul disparițiilor din Caracal și e convins că vrea să depună o plângere penală împotriva INML,  după ce raportul Corpului de Control al ministerului Sănătății cu privire la acest caz a fost făcut public.

„Își bat joc de noi toți. Nu e acceptabil așa ceva ca abordare, ca tratament. Citeam în apel raport. Poate acești oameni nu știu niște termeni tehnici. Să găsească o formulare mai umană. Comunică pe loturi, pe resturi? Ca să nu ai dubii, analizezi totul despre prima posibilă victimă, despre a doua posibilă victimă, și abia apoi vii cu concluzii.

Eu n-am înțeles nimic din comunicatele DIICOT. După ce ne-au spus că Alexandra e moartă și ne-au transmis condoleanțe, s-au răzgândit. Am ajuns să facem noi analiză pe text? Astea nu sunt chestiuni cu care să te joci. Nu știu la ce se referă cu acele suplimente”. 

Citiți și Alexandru Cumpănașu: Vom depune o plângere penală la Parchetul General împotriva INML. Au fost scurgeri de informații

Unchiul Alexandrei Măceșanu a vorbit și despre momentele grele prin care trece în continuare familia adolescentei de 15 ani. 

„Ce poate să simtă o familie, când e între speranță și.. nu știe, trăiește, nu trăiește... Te simți tras din toate părțile, autoritățile comunică haotic. Eu m-am obișnuit cu dinozaurii care se joacă cu viețile oamenilor, dar ceilalți oameni nu sunt obișnuiți. E de neacceptat. Dacă nu ești pregătit, te dărâmă pentru că tu îți pui speranța în orice”, a mai spus Cumpănașu. 

„Eu sunt un om rezervat, dar acum nu mai am de ce. Ei încearcă să convingă poporul român că e vorba de un omor. Unde e crima organizată? ”, a adăugat unchiul Alexandrei. 

×
Subiecte în articol: Alexandru Cumpanasu
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close