Antena 3 CNN Actualitate Alertă în Bucureşti. Un deținut de la Penitenciarul Rahova a evadat | Dacă îl vedeţi, sunaţi la 112

Alertă în Bucureşti. Un deținut de la Penitenciarul Rahova a evadat | Dacă îl vedeţi, sunaţi la 112

Este alertă majoră în Bucureşti. Un deținut a evadat din Penitenciarul Rahova.

Alertă în Bucureşti. Un deținut de la Penitenciarul Rahova a evadat | Dacă îl vedeţi, sunaţi la 112
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Mai 2023   •   12:26

Vineri dimineață s-a constatat că deținutul Moloșag Cristian, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 1 an, 3 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, clasificat în regim deschis, fără supraveghere, a părăsit punctul de lucru exterior S.C. Clas Interprod.

"În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Poliția Locală Sector 5 București, Poliția Locală Sector 6 București, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, Inspectoratul de Poliție Județean Călărași.

Menționăm că părăsirea fără autorizare a locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani", potrivit unui comunicat Penitenciarul Rahova. 

Deținutul are înălțimea de 1, 84 m, statură atletică, ochi albaștri, sprâncene arcuite, față ovală, ten deschis, păr blond, multiple tatuaje, iar la momentul părăsirii penitenciarului purta tricou alb cu dungi roșii inscripționat cu sigla clubului Dinamo București, pantaloni de trening închiși la culoare și șapcă neagră.

Citește și: Un deținut din Penitenciarul Codlea a evadat mai puţin de 10 minute. Unde a stat ascuns

Pentru orice informație cu privire la persoana din fotografie, apelați numărul unic de urgență 112 sau Penitenciarul București-Rahova, la numerele 021.420.08.10 sau 021 420.24.28.

×
Parteneri
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs
x close